Photoshooting

Photoshooting

Model : Laura Neacsu

Creatie rochii : Cristina Cornea

Photo : Bianca Calea

Iubirea vine iubind.

Aveam nevoie de ceva / cineva care sa reuseasca sa imi redea echilibrul. Aveam nevoie sa ma simt din nou increzatoare, sa pot din nou sa visez la viata pe care mi-o doresc. Aveam nevoie de cineva/ ceva care sa ma completeze.

Se spune ca daca ai intalnit dragostea, celelalte lucruri vin de la sine. Ca daca esti indragostit, poti face aproape orice in viata. 

Daca este asa cum se spune, atunci pentru unele persoane, viata se poate schimba foarte repede, devenind mai usoara.

Pentru ca sunt persoane care se indragostesc din prima, de la prima vedere, care au tresarirea aceea imediat. Care spun foarte lejer ceea ce simt, care marturisesc primul "te iubesc" mai repede decat s-ar astepta celalalt. Care vad in persoana de care s-au indragostit totul, care traiesc pentru a-i face zilele mai frumoase persoanei iubite. 

Care traiesc pentru iubire si pentru a da iubire. 

Dar sunt si persoane pentru care iubirea se amesteca, uneori, cu ratiunea. Care nu se las prada iubirii, din prima, pentru ca sunt precaute si pentru ca nu se arunca in ceva, fara a nu fi convinse de acel lucru. Nu din cine stie ce motive, ci pentru a nu suferi. Pentru a nu se lasa ranite usor. Sunt acele persoane care si-au creat un "scut de siguranta", peste care se trece foarte greu si pe care, multi nu reusesc sa-l inlature. Pentru ca privesc cu superficilitate aceste persoane, la care vad doar scutul, neputand sa ajunga la inima lor. De cele mai multe ori, tocmai aceste persoane, precaute si aparent dure, sunt cele mai sensibile. Odata ce ai reusit sa le descoperi sufletul, mai greu vei mai reusi sa iesi de acolo. 

Cand ne indragostim?

Fiecare se indragosteste in mod diferit si in momente diferite. Nu exista o regula. Nu stiu nici daca iubrea este cheia pentru aproape tot, cert este ca ea iti face viata mai frumoasa. Si la fel de cert este ca, in doi totul este mai simplu. Pentru ca este nevoie doar doua persoane pentru a da nastere uneia dintre cele frumoase, simple si inaltatoare trairi : Iubirea.

Pana la urma, nu te costa nimic sa iubesti, nu ai nevoie de prea multe ca sa iubesti si sa fii iubit. Doar de o/un ea /el, pentru ca iubirea vine iubind.

Cand eu te cautam, tu m-ai gasit.

Cand eu te cautam, tu m-ai gasit. Si daca m-ai gasit, tine-ma strans si nu-mi da drumul.

Cautam pe cineva anume, imi imaginam cum as vrea sa fie acel cineva, il visam, ma trezeam cu senzatia ca imi apartine. Credeam ca pot gasi ceea ce cautam la diversi barbati, pentru ca gaseam la ei unele chestii pe care mi le imaginam ca mi le doresc de la persoana iubita. Si credeam ca e suficient. Credeam ca asta ma va face fericita si imi va da acea implinire de care aveam atata nevoie. Implinirea care avea sa ma faca sa ma simt intreaga.

Si am gresit. Pentru ca am crezut ca am gasit persoana potrivita in persoana gresita. Tu m-ai facut sa realizez ca toate teoriile mele si tot ceea ce imi imaginam ca imi doresc sunt false. Tu m-ai gasit, cand eu de fapt te cautam. Atunci am stiut si, mai ales, am simtit cat tu esti cel pe care, de fapt il cautam in ceilalti. Tu esti cel care ma completeaza, cel care ma face sa zambesc de la cele mai banale chestii, tu esti cel care imi demonstrezi ca sunt importanta in viata ta, tu esti prietenul meu, confidentul meu, iubitul si amantul meu. Tu esti cel care ma descoperi cu fiecare clipa, care imi iubesti fiecare lucru nou pe care il afli despre mine, care reusesti cu cuvinte simple sa ma faci sa ma simt cea mai importanta fiinta. Tu esti cel care imi cunosti gandurile inainte ca eu sa ti le spun, tu esti cel care imi face ziua mai frumoasa doar printr-un mesaj matinal cu “buna dimineata”. Tu esti cel care imi ocupa gandurile. Ai reusit sa ma faci sa traiesc sentimente noi, si sa retraiesc momente uitate chiar de catre mine.

Uneori, raman uimita de cum ai aparut in viata mea. Dar mai ales, raman uimita de cat de repede ai intrat in viata mea. Nu stiu incotro  o vom lua, dar imi doresc sa o luam impreuna. Pentru ca, daca tot ai aparut pe neasteptate, nu vreau si nu pot sa te pierd. Ne completam prea bine pentru a nu ne permite sa formam cel mai frumos intreg. Din doua suflete straine, sa facem unul de nedespartit.

Tu imi definesti viata acum. 

Recunosc ca imi e frica de tot ceea ce ma faci sa traiesc, pentru ca nu am mai simtit asta atat de intens. Imi este teama ca as putea, pur si simplu, sa pierd controlul asupra ratiunii si aspura inimii si, cand sa ma astept mai putin, sa fie deja prea tarziu. Pentru ca inima mea ti-ar apartine in totalitate. Si atunci eu ti-as apartine tie mai mult decat mi-as apartine mie. Este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poti trai, sa stii ca apartii cuiva si ca cineva iti apartine.

Nu mai conteaza ce am trait cu altcineva, ce am simtit, nu mai conteaza ce credeam despre dragoste. Tu dai alte definitii tututor lucrurilor pe care eu le traiesc acum. Tu imi definesti viata acum. Iar eu nu pot spune decat ca a meritat sa te astept sa ma gasesti.

Iubirea dureaza cat exista

O iubire dureaza atat timp cat si exista.

Nu sunt de acord ca iubirea dintre doi oameni trebuie sa fie direct proportionala cu numarul de ani pe care l-au petrecut impreuna.

Nu cred ca este iubirea mai mare daca doua persoane au o relatie de cativa ani si ca cei care impart viata doar de cateva luni se iubesc mai putin.

Nu cred in cliseele acestea legate de durata iubirii.

Iubeste, desi anii trec...

Nu cred nici in celebra vorba ca dureaza trei ani. Nici ca iubirea adevarata este doar la inceputul relatiei, pentru ca pe urma se duce intensitatea, si intervin obisnuinta sau alte chestii.

Nu cred nici ca, odata cu trecere anilor, iubirea dispare. Vad acest lucru in parintii mei, care desi au mai bine de 25 ani petrecuti impreuna, inca isi mai manifesta prin gesturi, fapte, vorbe iubirea. Chiar si dupa atat de mult timp.

Vad si cupluri de tineri care isi “alimenteaza “mereu iubirea si nu lasa, in ciuda anilor, sa se stinga focul de la inceput.

Vad si oameni care au stiut ca sunt sortiti sa fie impreuna, fara sa lase anii sa isi puna amprenta asupra dragostei lor. Care, in decurs de cateva luni, au hotarat sa mearga, pentru totdeauna, pe acelasi drum, impreuna. Din simplul motiv ca exista iubirea, deci si relatia va dura.

Vad insa si oameni care sunt implicati in relatii de ani de zile. Pe care toata lumea ii stie dintotdeauna impreuna. Pe care, poate, nici nu ti-i poti imagina cu altcineva, obisnuidu-te, de atatia ani, sa ii vezi impreuna.

In 97% din aceste cazuri am mai vazut insa un lucru: putin reusesc, intr-un final, sa isi si concretizeze relatia. De obicei, finalul este o despartire, in urma careia unul sau ambii fosti parteneri, isi refac foarte repede viata. Si in urma careia mai ramane ceva : o mare parte a vietii lor, multi ani, in care au stat implicati intr-o relatie, in care nu stiu exact unde se situa dragostea. In care nu stiu daca exista dragostea. Pentru ca a fost ingropata in si intre timp.

Asa ca, nu trebuie sa mai masuram intensitatea iubirii sau chiar iubirea in ani. Iubirea adevarata poate sa apara din prima clipa sau poate sa nu apara niciodata, dupa ani si ani. 

Poti "sa respiri din dragoste" din prima clipa, sau sa 

"sufoci" o iubire in ani si ani.

Ceea ce traieste o persoana  intr-o luna poate nu traiesc doi oameni ce au in spate ani si ani de zile.

Si niciodata iubirea nu dispare. Iubirea exista, atat timp cat unul dintre parteneri nu o omoara.

Si cand esti convins ca cel de langa tine e cel cu care vrei sa iti imparti viata, cu care iti doresti sa faci cele mai importante lucruri din viata, dar si cele mai marunte, ca el este "omul sufletului tau", nu este nevoie sa astepti. Pur si simplu, fa ce iti spune inima. Nu astepta sa treaca anii. Anii si asa trec. Pana la urma, nu vom numara anii din relatii, ci toate momentele cu adevarat fericite petrecute alaturi de ea/el/

Si este important ca atunci cand iei decizia asta, sa o faci o data in viata. Vorba uneia dintre cele mai cunoscute actrite :

"“If I get married, I want to be very married.”

Omul care nu vreau sa ajung.

In fiecare zi, cand ma plimb pe strada, cand cunosc oameni noi, sau ma revad cu cei deja cunoscuti, ma intalnesc, aproape obsedant, cu persoana cu care nu vreau sa devin.

Si cand spun asta ma refer la oamenii de care ma ciocnesc, cu sau fara voia mea, oameni pe care ii poti “citi” doar privindu-i, sau pe care ii descoperi intr-o conversatie.

Omul care nu vreau sa ajung.

Nu vreau sa ajung sa fiu omul care merge pe strada, cu capul plecat, umilit, care nu gaseste puterea sa isi ridice privirea catre cer si sa priveasca, demn, drept inainte.

Nu vreau sa ajung ca omul care a ajuns la o varsta inaintata, dar care nu a realizat nimic in viata, ci doar aceasta scurgandu-se pe langa el, inutil.

Nu vreau sa ajung ca omul care, prins in rutina proprie, se pierde in cotidian si traieste ca un robot.

Nu vreau sa ajung ca omul care nu stie, nu poate sa se bucure de o zi insorita de primavera, mergand pe strada, dar care injura cu” patima” doar pentru ca  pierdut autobuzul sau tramvaiul.

Nu vreau sa ajung ca omul care isi imbatraneste sufletul, pentru ca nu stie sa se intinereasca cu fiecare inceput de primavara.

Nu vreau sa ajung ca omul, care de frica unui nou inceput, se lasa prins, incatusat intr-un trecut si prezent care ii fura tot ce are mai frumos.

Nu vreau sa ajung ca omul care isi “amaneteaza iubirea”, sperand ca, atunci cand se va duce sa  plateasca, pentru a o recupera, totul va fi mai bine si ca totul a meritat.

Nu vreau sa ajung ca omul care traieste singur in doi.

Nu vreau sa ajung ca omul care uita cine este, dintr-un sacrificiu facut orbeste, in numele iubirii. Pentru ca, daca iubirea este asa cum trebuie, atunci sacrificiile nu exista, sau sunt facute din placere, nu din compromis.

Nu vreau sa ajung ca omul care “hraneste ranile trecutului”, care nu poate punct atunci cand totul e in zadar.

Nu vreau sa ajung ca omul care este prieten cu toata lumea, dar care el, nu este prietenul nimanui.

Nu vrau sa ajung ca omul care spune in cuvinte bine alese, ceea ce altul deja traieste.

Nu vreau sa ajung ca omul care se teme sa traiasca la limita, doar pentru ca exista posibilitatea sa piarda ceva, negandindu-se, o clipa, cat ar putea sa i se schimbe existenta in bine.

Omul care vreau sa ajung.

Poate ca, in acest moment, nu sunt omul care vreau sa devin si la care visez sa fiu, dar stiu ca sunt pe drum, ca fac totul pentru a-l construi si pentru a-i da o forma cat mai apropiata de cea dorita.

Pentru acest lucru, conteaza fiecare “caramida” care ajuta la constructia omului care vreau sa devin, ca si in cea a unei case. Importanta este baza pe care te cladesti.

Stiu exact care este “calatoria” spre ceea ce vreau sa fiu. Stiu ce “autobuz” sa iau, din ce statie, stiu care este costul”calatoriei”. Stiu ca, de-a lungul calatoriei, voi fi tentata sa “cobor intre statii”, pentru ca nu voi mai avea rabdare sa ajung la destinatie.

Dar, mai puternica decat orice, va fi ideea de a cobori in statia dorita. In ceea in care trebuie.

I belong to ( with ) you..

Viata merge mai departe indiferent si independent daca am iubit si acum nu mai iubim, am ras sau am suferit, am dezamagit sau am fost dezamagiti, am vrut sa renuntam sau am mers mai departe, am pierdut sau am castigat, am urat sau am idolatrizat, am fost curajosi sau ne-am temut. Viata nu se opreste in niciunul dintre aceste momente, chiar daca asta ne-am dori cateodata. Viata, pur si simplu, curge. Se scurge. Si se inlantuie in momente. Momente pe care trebuie sa le traim atunci cand ni se da sansa. Pentru ca viata nu asteapta sa traim mai intens momentele ce ne dau satisfactii. Si, de cele mai multe ori, acestea dureaza cel mai putin. Deci, trebuie sa fie si mai pe faza, pentru a nu le rata. Pentru ca, unele momente, pot aparea in calea noastra, doar o singura data.

Nu pot sa opresc viata la momentul in care iubeam, eram fericita si implinita, te aveam alaturi, nu mi-a fost teama, nu te raneam, nu te dezamageam, nu te uram, si, cel mai important, nu renuntam.

Nu pot. 

Dar, sa fi putut opri un anume moment, m-as opri la acela cand eram completa si iti apartineam. Unul dintre cele mai frumoase sentimente: acela de a trai stiind ca apartii cuiva si ca cineva iti apartine.

Batran fiind, de moarte se temea ca un copil…

 Batran fiind, de moarte se temea ca un copil…

Pentru a nu-i da prea multa importanta, atunci cand voi vorbi despre moarte, voi scrie EA.

Cand imbatranim sufiecient de mult, pentru a nu ne mai teme de EA? Cand, avand-O in fata, ramanem hotarati, puternici si sfidatori?

Depinde pe cine intrebam. Eu as raspunde ca niciodata nu vom fi sufficient de batrani, pentru a-I tine piept Ei. Si ca mai depinde si cum imbatranim. Daca imbatranim in singuratate, atunci frica va fi cu atat mai mare, pentru ca nu vom avea pe nimeni alaturi in acele ultime momente. Pentru ca vom fi singuri, doar noi si ea, si vom realiza ca este singura ccompanie.

Faptul ca imbatranim este relativ, pentru mine. Nu exista o anumita varsta, cand pot spune cine e batran sau cine este tanar. Sunt cazuri in care, persoane tinere au sufletul imbatranit, si invers, cand persoane cu un trup peste care au trecut zeci de ani,  care sunt mai entuziasmati, mai plini de viata si mai dornici, decat cei cu trupul “proaspat”.

M-a marcat sa vad cum un om batran, care a imbatranit frumos, si care mereu spunea” ca avem o varsta, de acum ne putem astepta la orice”, caruia nu ii era frica de  Ea, acum se teme. 

Cand pus fata in fata cu posibilitatea Ei, a inceput sa planga ca un copil. N-a mai tinut cont de nimic, de ani, de vorbele spuse. Doar se temea de ea. De ce ar putea sa piarda daca i-ar ceda, daca va fi mai slab decat Ea, daca …pur si simplu…nu va mai fi.

Asa ca, oricat de bravi ne-am da, atunci cand vorbim, oricat de impacati am fi cu idea in sine, oricat de mult am spune “odata si odata, tot se va intampla”, atunci cand esti in fata ei, ti-e frica, te pierzi, nu O accepti, ingenunchezi in fata Ei si plangi. Plangi, sperand sa se mai  indure de tine, sa te mai lase sa te mai bucuri de tot ce ai, de toti cei pe care ii mai ai. Si nu pentru ca ti-ai dori sa traiesti la infinit. Ci pentru a mai trai inca putin. Pentru ca mai vrei putin timp.

Admir oamenii care au 60, 70, 80, 90 ani si isi pastreaza spiritul viu. Admir oamenii care au 20, 30, 40, 50, 60 de  ani impreuna, cu acelasi partener de viata.

Ador si imi face o bucurie extraordinara, atunci cand vad pe strada, oameni in varsta, care dupa zeci de ani petrecuti impreuna, se tin de mana. Care au trait si imbatranit impreruna, frumos. Care depind unul de altul. Care sunt completi, doar cand sunt impreuna. Care isi manifesta frumos sentimentele ce inca le mai au. Care dau un exemplu celor tineri.

Eu vreau sa mor bolnav de batranete..

Asa ca, totul tine de cum alegem sa imbatranim. Cum ne hranim sufletul pe parcursul vietii, pentru a ramane mereu tanar, sau cum il “otravim”, in fiecare zi, grabind astfel inevitabila imbatranire. Batrani, tineri, atat timp cat suntem in viata, trebuie sa o traim.

Sa nu avem regrete, sa privim in urma si sa zambim, amintindu-ne toata viata ce am trait-o. Sa ne amintim de toti cei cu care ne-am petrecut viata, pe care i-am iubit, pe care i-am facut fericiti, si care ne-au facut fericiti. Pana la urma, vorba cantecului: 

“ o sa ramanem doar poze intr-un album”.

Cine vrea sa traiasca mereu tanar? Indiferent si independent de cat de batrani suntem fizic.

Depinde. Decat o vesnicie in singuratate, fara oamenii pe care ii iubesti si care te iubesc, fara fericire, mai bine o viata plina, dar limitata, in urma careia sa poti spune: "Da, eu am trait! nu doar au trecut anii pe langa mine! Eu mi-am trait viata, nu anii m-au trait pe mine!"

Whatever photography