Cred cu tarie acest lucru. Si nu e doar o chestie despre care am auzit. Am trait si traiesc acest sentiment. "Daca este dragoste, atunci o relatie va fi perfecta". Este doar o fraza care suna bine, pe care visatorii si-o repeta constant si pe care o iau drept crez.
Nu este suficienta dragostea pentru ca un cuplu sa reziste, sa traiasca in armonie si sa aiba parte de lucrurile acelea frumoase, la care viseaza orice indragostit. Cel putin, la inceputul relatiei.
Nu este suficienta dragostea, pentru ca un cuplu sa reziste impreuna, atunci cand partenerii ajung sa se raneasca reciproc, in ciuda unei mari iubiri.
Nu este suficienta, atunci cand cei doi implicati in relatie, isi fac rau reciproc. Cand nu au incredere unul in celalalt. Cand exista reprosuri repetate. Cand exista discutii in contradictoriu. Cand cei doi sunt satui de aceleasi reprosuri si cand, parca le intra in reflex doar sa se contrazica cu omul pe care il iubesc.
Nu este suficienta iubirea atunci cand , desi ambii sunt vinovati, fiecare se acuza reciproc, fara sa ajunga la un consens, dand astfel sansa iubirii sa invinga orice obstacol.
Nu este suficienta iubirea atunci cand, in momentele de cumpana ale relatiei, arati celui iubit indiferenta si nepasare. Doar pentru ca te simti ranit. Si nu faci altceva decat sa transmiti cu totul altceva decat ce ai transmis dincolo de toate cuvintele de dragoste rostite. Nu poti sa te comporti ca si cum ai avea posibilitatea "sa iti iei liber" de la persoana iubita si sa dispari, pentru o perioada, din peisaj. Si sa reapari ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, asteptand de la celalalt sa te primeasca, mereu, cu bratele deschise.
Doar pentru ca intre voi exista iubirea aia.
Nu. Nu merge asa. Sau cel putin, nu pentru mine. Este trist sa ajungi sa nu mai recunosti in cel de alaturi omul de cate te-ai indragostit.
Nu este suficienta iubirea aia de care imi tot spui , daca pe zi ce trece, la mine vezi, din ce in ce mai des, lucrurile care nu iti plac, lucrurile pe care nu le accepti, lucrurile pe care ai vrea sa le schinbi, daca ai putea. Si ma vezi din ce in ce mai putin, pe MINE, femeia de care te-ai indragostit si la care transformai defectele in calitati. Si la care iubeai partile mele imperfecte. Pentru ca, eram eu, FEMEIA care te-a iubit din prima clipa in care a vazut "acel ceva" in ochii tai.
Nu este suficienta iubirea atunci cand esti atat de schimbator, pentru ca nu reusesc sa ma adaptez la atat de multe schimbari, nu reuesc sa te mai inteleg si asta ma dezechilibreaza. Pentru ca nu mai reusesc sa te regasesc pe tine, printre atat de multe schimbari, si incercand sa fac asta, ma pierd pe mine. Pentru ca in aceasta relatie, fugim unul de altul, fugim unul dupa altul, in loc sa fugim unul langa altul. In aceeasi directie. Si in acelasi ritm.
Poate doar asa vom gasi calea de a-mi demonstra ca atunci cand este iubire, restul nu mai conteaza. Pana atunci, raman la parerea mea. Sau mai exact, pana in momentul in care, desi ne voi iubi nebuneste si vom stii asta, va trebui sa traim despartiti. Pentru ca impreuna ne facem rau si distrugem ce e mai frumos. In acel moment, doar mi se va intari convingerea ca dragostea nu e de ajuns. Sau cel putin, nu pentru noi. Si voi privi inainte, zambind.
