Omul care nu vreau sa ajung.

In fiecare zi, cand ma plimb pe strada, cand cunosc oameni noi, sau ma revad cu cei deja cunoscuti, ma intalnesc, aproape obsedant, cu persoana cu care nu vreau sa devin.

Si cand spun asta ma refer la oamenii de care ma ciocnesc, cu sau fara voia mea, oameni pe care ii poti “citi” doar privindu-i, sau pe care ii descoperi intr-o conversatie.

Omul care nu vreau sa ajung.

Nu vreau sa ajung sa fiu omul care merge pe strada, cu capul plecat, umilit, care nu gaseste puterea sa isi ridice privirea catre cer si sa priveasca, demn, drept inainte.

Nu vreau sa ajung ca omul care a ajuns la o varsta inaintata, dar care nu a realizat nimic in viata, ci doar aceasta scurgandu-se pe langa el, inutil.

Nu vreau sa ajung ca omul care, prins in rutina proprie, se pierde in cotidian si traieste ca un robot.

Nu vreau sa ajung ca omul care nu stie, nu poate sa se bucure de o zi insorita de primavera, mergand pe strada, dar care injura cu” patima” doar pentru ca  pierdut autobuzul sau tramvaiul.

Nu vreau sa ajung ca omul care isi imbatraneste sufletul, pentru ca nu stie sa se intinereasca cu fiecare inceput de primavara.

Nu vreau sa ajung ca omul, care de frica unui nou inceput, se lasa prins, incatusat intr-un trecut si prezent care ii fura tot ce are mai frumos.

Nu vreau sa ajung ca omul care isi “amaneteaza iubirea”, sperand ca, atunci cand se va duce sa  plateasca, pentru a o recupera, totul va fi mai bine si ca totul a meritat.

Nu vreau sa ajung ca omul care traieste singur in doi.

Nu vreau sa ajung ca omul care uita cine este, dintr-un sacrificiu facut orbeste, in numele iubirii. Pentru ca, daca iubirea este asa cum trebuie, atunci sacrificiile nu exista, sau sunt facute din placere, nu din compromis.

Nu vreau sa ajung ca omul care “hraneste ranile trecutului”, care nu poate punct atunci cand totul e in zadar.

Nu vreau sa ajung ca omul care este prieten cu toata lumea, dar care el, nu este prietenul nimanui.

Nu vrau sa ajung ca omul care spune in cuvinte bine alese, ceea ce altul deja traieste.

Nu vreau sa ajung ca omul care se teme sa traiasca la limita, doar pentru ca exista posibilitatea sa piarda ceva, negandindu-se, o clipa, cat ar putea sa i se schimbe existenta in bine.

Omul care vreau sa ajung.

Poate ca, in acest moment, nu sunt omul care vreau sa devin si la care visez sa fiu, dar stiu ca sunt pe drum, ca fac totul pentru a-l construi si pentru a-i da o forma cat mai apropiata de cea dorita.

Pentru acest lucru, conteaza fiecare “caramida” care ajuta la constructia omului care vreau sa devin, ca si in cea a unei case. Importanta este baza pe care te cladesti.

Stiu exact care este “calatoria” spre ceea ce vreau sa fiu. Stiu ce “autobuz” sa iau, din ce statie, stiu care este costul”calatoriei”. Stiu ca, de-a lungul calatoriei, voi fi tentata sa “cobor intre statii”, pentru ca nu voi mai avea rabdare sa ajung la destinatie.

Dar, mai puternica decat orice, va fi ideea de a cobori in statia dorita. In ceea in care trebuie.

Take A Look At Yourself And Then Make A Change

Am început sa scriu aceste rânduri pornind de la principiul “daca vrei sa schimbi ceva sau pe cineva, uită-te mai întâi în oglindă”.

Cred că unii oamenii sunt născuţi să fie exact ce sunt în momentul de faţă.

Cu greu poţi să schimbi un om egoist, să-l faci să se găndească la alţii înainte de a se gândi, întotdeauna, la propria persoană.

Cu greu poţi să schimbi un om oportunist, care va încerca mereu să profite de orice şi de oricine, doar pentru a-şi atinge scopurile.

Cu greu poţi să schimbi un om calic, să îl faci să nu îşi mai doreasca şi mai mult, şi mai mult cu cât dobândeşte mai mult.

Cu greu poti sa schimbi un om mincinos, sa il faci sa fie sincer cu tine, sa nu te mai amageasca si sa nu se dea drept ce nu e.

Cu greu poţi să schimbi un om prost, să încerci să îl faci să realizeze că este prost.

Cu greu poţi să schimbi un om arogant, să îl faci să vadă şi lumea de sub”superioritatea lui”.

Cu greu poţi să schimbi un om altruist, să îl faci să înţeleagă că uneori, dacă eşti prea bun, eşti luat de prost. Şi că oamenii profită de asta.

Cu greu poţi să schimbi un om imatur, să îl faci să ia viaţa mai în serios şi să nu mai lase să-i scape printre degete totul.

Cu greu poţi să schimbi un om indiferent, să îl faci să-i pese de ce li se întâmplă celor din jur şi celor la care ţine.

Cu greu poţi să schimbi un om încăpăţânat, să îl faci să mai lase de la el, să pună în balans lucrurile pentru care merită cu adevarat să te lupţi cu cineva.

Cu greu poţi să schimbi un om frustrat, să îl faci să îşi vadă propriile calităţi, şi să nu se mai raporteze mereu în funcţie de cei din jur.

Cu greu poţi să schimbi un om neserios, să îl faci să îşi ţină cuvântul dat şi să nu te dezamăgească.

Cu greu poţi să schimbi un om needucat, să îl faci să înţeleagă că educaţia nu îi face rău şi că nu are nimic de pierdut dacă o practică.

Cu greu poti sa schimbi un ipocrit, sa il faci sa iti arate adevarat fata, fara sa fie mereu nevoit sa se”deghizeze” in ceea ce nu este.

Cu greu poţi să schimbi un om care nu vrea sa fie schimbat şi care este pus pe repeat atunci când vine vorba de greşeli. Nici macar, nu trebuie sa incercam sa schimbam pe cineva. Fiecare este ceea ce isi doreste si cum doreste. Dar atunci cand nu te simti bine in pielea ta, cand nu iti convine ceva, cand esti revoltat, frustrat, nu mai da vine pe ceilalti. Uita-te in oglinda si schimba ce nu iti place la tine. Pentru ca totul porneste de la tine. De la ce nu iti (mai)place la propria persoana. Si nu ne convine persoanele din jur, tocmai pentru ca regasim, in unele, ceea ce uram la noi. Ceea ce vrem sa schimbam la noi. Atunci cand alegi sa schimbi ceva la tine, fa-o sa si merite, nu doar de dragul de a schimba ceva.

Cu greu poţi să schimbi  un duşman într-un prieten, dar cât de uşor poţi schimba un prieten într-un duşman, doar pentru ca nu ai reuşit să îţi cunosti şi să îţi citeşti bine”prietenul”.