Dragostea nu e de ajuns

Cred cu tarie acest lucru. Si nu e doar o chestie despre care am auzit. Am trait si traiesc acest sentiment. "Daca este dragoste, atunci o relatie va fi perfecta". Este doar o fraza care suna bine, pe care visatorii si-o repeta constant si pe care o iau drept crez.

Nu este suficienta dragostea pentru ca un cuplu sa reziste, sa traiasca in armonie si sa aiba parte de lucrurile acelea frumoase, la care viseaza orice indragostit. Cel putin, la inceputul relatiei.

Nu este suficienta dragostea, pentru ca un cuplu sa reziste impreuna, atunci cand partenerii ajung sa se raneasca reciproc, in ciuda unei mari iubiri.

Nu este suficienta, atunci cand cei doi implicati in relatie, isi fac rau reciproc. Cand nu au incredere unul in celalalt. Cand exista reprosuri repetate. Cand exista discutii in contradictoriu. Cand cei doi sunt satui de aceleasi reprosuri si cand, parca le intra in reflex doar sa se contrazica cu omul pe care il iubesc. 

Nu este suficienta iubirea atunci cand , desi ambii sunt vinovati, fiecare se acuza reciproc, fara sa ajunga la un consens, dand astfel sansa iubirii sa invinga orice obstacol.

Nu este suficienta iubirea atunci cand, in momentele de cumpana ale relatiei, arati celui iubit indiferenta si nepasare. Doar pentru ca te simti ranit. Si nu faci altceva decat sa transmiti cu totul altceva decat ce ai transmis dincolo de toate cuvintele de dragoste rostite. Nu poti sa te comporti ca si cum ai avea posibilitatea "sa iti iei liber" de la persoana iubita si sa dispari, pentru o perioada, din peisaj. Si sa reapari ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, asteptand de la celalalt sa te primeasca, mereu, cu bratele deschise. 

Doar pentru ca intre voi exista iubirea aia.

Nu. Nu merge asa. Sau cel putin, nu pentru mine. Este trist sa ajungi sa nu mai recunosti in cel de alaturi omul de cate te-ai indragostit.

Nu este suficienta iubirea aia de care imi tot spui , daca pe zi ce trece, la mine vezi, din ce in ce mai des, lucrurile care nu iti plac, lucrurile pe care nu le accepti, lucrurile pe care ai vrea sa le schinbi, daca ai putea. Si ma vezi din ce in ce mai putin, pe MINE, femeia de care te-ai indragostit si la care transformai defectele in calitati. Si la care iubeai partile mele imperfecte. Pentru ca, eram eu, FEMEIA care te-a iubit din prima clipa in care a vazut "acel ceva" in ochii tai.

Nu este suficienta iubirea atunci cand esti atat de schimbator, pentru ca nu reusesc sa ma adaptez la atat de multe schimbari, nu reuesc sa te mai inteleg si asta ma dezechilibreaza.  Pentru ca nu mai reusesc sa te regasesc pe tine, printre atat de multe schimbari, si incercand sa fac asta, ma pierd pe mine. Pentru ca in aceasta relatie, fugim unul de altul, fugim unul dupa altul, in loc sa fugim unul langa altul. In aceeasi directie. Si in acelasi ritm.

Poate doar asa vom gasi calea de a-mi demonstra ca atunci cand este iubire, restul nu mai conteaza. Pana atunci, raman la parerea mea. Sau mai exact, pana in momentul in care, desi ne voi iubi nebuneste si vom stii asta, va trebui sa traim despartiti. Pentru ca impreuna ne facem rau si distrugem ce e mai frumos. In acel moment, doar mi se va intari convingerea ca dragostea nu e de ajuns. Sau cel putin, nu pentru noi. Si voi privi inainte, zambind.

Unul langa altul, non-stop pretentii

Unul fara altul, sevraj ca dependentii

Unul pentru altul, am ramas la intentii

Ne lipsesc zilele cand traiam ca independentii

Cand eu te cautam, tu m-ai gasit.

Cand eu te cautam, tu m-ai gasit. Si daca m-ai gasit, tine-ma strans si nu-mi da drumul.

Cautam pe cineva anume, imi imaginam cum as vrea sa fie acel cineva, il visam, ma trezeam cu senzatia ca imi apartine. Credeam ca pot gasi ceea ce cautam la diversi barbati, pentru ca gaseam la ei unele chestii pe care mi le imaginam ca mi le doresc de la persoana iubita. Si credeam ca e suficient. Credeam ca asta ma va face fericita si imi va da acea implinire de care aveam atata nevoie. Implinirea care avea sa ma faca sa ma simt intreaga.

Si am gresit. Pentru ca am crezut ca am gasit persoana potrivita in persoana gresita. Tu m-ai facut sa realizez ca toate teoriile mele si tot ceea ce imi imaginam ca imi doresc sunt false. Tu m-ai gasit, cand eu de fapt te cautam. Atunci am stiut si, mai ales, am simtit cat tu esti cel pe care, de fapt il cautam in ceilalti. Tu esti cel care ma completeaza, cel care ma face sa zambesc de la cele mai banale chestii, tu esti cel care imi demonstrezi ca sunt importanta in viata ta, tu esti prietenul meu, confidentul meu, iubitul si amantul meu. Tu esti cel care ma descoperi cu fiecare clipa, care imi iubesti fiecare lucru nou pe care il afli despre mine, care reusesti cu cuvinte simple sa ma faci sa ma simt cea mai importanta fiinta. Tu esti cel care imi cunosti gandurile inainte ca eu sa ti le spun, tu esti cel care imi face ziua mai frumoasa doar printr-un mesaj matinal cu “buna dimineata”. Tu esti cel care imi ocupa gandurile. Ai reusit sa ma faci sa traiesc sentimente noi, si sa retraiesc momente uitate chiar de catre mine.

Uneori, raman uimita de cum ai aparut in viata mea. Dar mai ales, raman uimita de cat de repede ai intrat in viata mea. Nu stiu incotro  o vom lua, dar imi doresc sa o luam impreuna. Pentru ca, daca tot ai aparut pe neasteptate, nu vreau si nu pot sa te pierd. Ne completam prea bine pentru a nu ne permite sa formam cel mai frumos intreg. Din doua suflete straine, sa facem unul de nedespartit.

Tu imi definesti viata acum. 

Recunosc ca imi e frica de tot ceea ce ma faci sa traiesc, pentru ca nu am mai simtit asta atat de intens. Imi este teama ca as putea, pur si simplu, sa pierd controlul asupra ratiunii si aspura inimii si, cand sa ma astept mai putin, sa fie deja prea tarziu. Pentru ca inima mea ti-ar apartine in totalitate. Si atunci eu ti-as apartine tie mai mult decat mi-as apartine mie. Este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poti trai, sa stii ca apartii cuiva si ca cineva iti apartine.

Nu mai conteaza ce am trait cu altcineva, ce am simtit, nu mai conteaza ce credeam despre dragoste. Tu dai alte definitii tututor lucrurilor pe care eu le traiesc acum. Tu imi definesti viata acum. Iar eu nu pot spune decat ca a meritat sa te astept sa ma gasesti.

Iubirea dureaza cat exista

O iubire dureaza atat timp cat si exista.

Nu sunt de acord ca iubirea dintre doi oameni trebuie sa fie direct proportionala cu numarul de ani pe care l-au petrecut impreuna.

Nu cred ca este iubirea mai mare daca doua persoane au o relatie de cativa ani si ca cei care impart viata doar de cateva luni se iubesc mai putin.

Nu cred in cliseele acestea legate de durata iubirii.

Iubeste, desi anii trec...

Nu cred nici in celebra vorba ca dureaza trei ani. Nici ca iubirea adevarata este doar la inceputul relatiei, pentru ca pe urma se duce intensitatea, si intervin obisnuinta sau alte chestii.

Nu cred nici ca, odata cu trecere anilor, iubirea dispare. Vad acest lucru in parintii mei, care desi au mai bine de 25 ani petrecuti impreuna, inca isi mai manifesta prin gesturi, fapte, vorbe iubirea. Chiar si dupa atat de mult timp.

Vad si cupluri de tineri care isi “alimenteaza “mereu iubirea si nu lasa, in ciuda anilor, sa se stinga focul de la inceput.

Vad si oameni care au stiut ca sunt sortiti sa fie impreuna, fara sa lase anii sa isi puna amprenta asupra dragostei lor. Care, in decurs de cateva luni, au hotarat sa mearga, pentru totdeauna, pe acelasi drum, impreuna. Din simplul motiv ca exista iubirea, deci si relatia va dura.

Vad insa si oameni care sunt implicati in relatii de ani de zile. Pe care toata lumea ii stie dintotdeauna impreuna. Pe care, poate, nici nu ti-i poti imagina cu altcineva, obisnuidu-te, de atatia ani, sa ii vezi impreuna.

In 97% din aceste cazuri am mai vazut insa un lucru: putin reusesc, intr-un final, sa isi si concretizeze relatia. De obicei, finalul este o despartire, in urma careia unul sau ambii fosti parteneri, isi refac foarte repede viata. Si in urma careia mai ramane ceva : o mare parte a vietii lor, multi ani, in care au stat implicati intr-o relatie, in care nu stiu exact unde se situa dragostea. In care nu stiu daca exista dragostea. Pentru ca a fost ingropata in si intre timp.

Asa ca, nu trebuie sa mai masuram intensitatea iubirii sau chiar iubirea in ani. Iubirea adevarata poate sa apara din prima clipa sau poate sa nu apara niciodata, dupa ani si ani. 

Poti "sa respiri din dragoste" din prima clipa, sau sa 

"sufoci" o iubire in ani si ani.

Ceea ce traieste o persoana  intr-o luna poate nu traiesc doi oameni ce au in spate ani si ani de zile.

Si niciodata iubirea nu dispare. Iubirea exista, atat timp cat unul dintre parteneri nu o omoara.

Si cand esti convins ca cel de langa tine e cel cu care vrei sa iti imparti viata, cu care iti doresti sa faci cele mai importante lucruri din viata, dar si cele mai marunte, ca el este "omul sufletului tau", nu este nevoie sa astepti. Pur si simplu, fa ce iti spune inima. Nu astepta sa treaca anii. Anii si asa trec. Pana la urma, nu vom numara anii din relatii, ci toate momentele cu adevarat fericite petrecute alaturi de ea/el/

Si este important ca atunci cand iei decizia asta, sa o faci o data in viata. Vorba uneia dintre cele mai cunoscute actrite :

"“If I get married, I want to be very married.”