Will you miss me if I disappear?

Daca ai disparea, cine ti-ar duce dorul cel mai mult? Cine ar observa ca, pur si simplu, nu mai esti?

Poti sa dispari, fara ca cineva sa observe? Poti sa revii si nimeni sa nu observe?

Ti-e frica de ceea ce ai putea pierde, daca cineva sau ceva ar disparea din viata ta?

Cred ca cel mai important este ca, pana sa te gandesti la disparitie, sa iti “construiesti”, in jurul tau, “lantul de oameni”, care sa merite, si care sa iti simta lipsa.

Sa nu te simti furios cand vei realiza ca, cei de la care te asteptai sa le lipsesti, nu vor face asta. Pentru ca, ori tu nu ai facut suficient pentru a-i tine aproape , ori ai incercat, in zadar, de prea multe ori, sa ii tii in preajma ta, fara ca acestia sa merite.

Asa ca, daca esti in situatia aceasta din urma, cel mai bine este sa schimbi ceva. Sa schimbi modul in care iti alegi oamenii care sa compuna “lantul”acela. Sau sa schimbi direct oamenii. Nu poti sili pe nimeni sa ii pese de tine, sa se intereseze de soarta ta, sa te”observe”, sa isi doreasca sa faca parte din viata ta, sa isi doreasca sa petreaca timpul cu tine, sa fie capabil sa iti ofere timp din timpul lui.

"Nu ma mai mint ca as conta in viata ta."

Cuiva caruia ii pasa cu adevarat de tine, nu va fi nevoie sa ii spui ca ai ceva, deoarece, cunoscandu-te atat de bine, isi va da seama de asta, inainte de a incepe tu sa ii povestesti.

Gresesti cand incerci, din oricare motive, sa atragi atentia chiar persoanelor care,de obicei, nu sunt interesate de ceea ce ti se intampla. Degeaba incerci sa nu fi invizibil pentru ei. Sa “strigi” mascat dupa atentia lor. Dar in zadar. Cand esti important pentru cineva, nu trebuie sa “iesi in evidenta”, sa iti strigi urletul de durere, doar pentru a starni o mica atentie. De obicei, superficiala din partea lor. Pentru ca, nepasandu-le, nu vor patrunde niciodata, in interiorul suferintei tale.  Pentru ca nu sunt capabili si pentru ca nu le pasa. Dar nu sunt ei vinovati. Ci doar tu, cel ce te inconjori de oameni ca ei. Si care ii inlaturi pe cei, care, cand nu te vei astepta, te vor surprinde cu o vorba buna sau cu un gest neasteptat.

Iti va fi greu sa te indepartezi de unii oameni, iti vor lipsi, dar niciodata nu trebuie sa ceri cuiva sa ii pese de tine. Va fi greu o perioada, pentru ca nu poti, pur si simplu, sa stergi toate momentele traite cu aceste personae. Si crede-ma, nu este chiar atat de greu sa te indepartezi de aceste persoane, pentru ca “te vor ajuta”, fara a stii, chiar ele, care s-au indepartat de mult timp de tine. Care nu mai sunt de mult “aici”, cu tine.  Ce s-a intamplat cu voi? Cum ati reusit sa rupeti lantul? Cum v-ati pierdut unul pe celalalt?

Este o vorba: Dragostea nu moare, este omorata de unul dintre parteneri. Asa cred ca este vorba si in celelalte relatii. Nu cred ca ceva dispare, nu  cred ca ceva ne indeparteaza, nu cred ca ceva ne dezbina, nu cred ca ceva se pierde. Cineva dispare, cineva se indeparteaza, cineva dezbina, cineva se pierde.

Nu trebuie sa ii consideri pe toti prieteni, daca atunci cand ai nevoie nu vor fi acolo pentru tine.

Nu este un sfarsit de lume sa numeri pe degetele de la o mana oamenii cu adevarat importanti in viata ta. Poate par putini. Pe unii i-ai mai pierdut pe drum, cu sau fara voia ta. De unii poate tii cu dintii, pentru ca sunt prea importanti. Rar si foarte greu, mai adaugi pe cineva. Vorba aia, in final, nu mai conteaza cine a plecat si cine a venit , ci doar cine a ramas. Restul, nu mai conteaza. 

Take A Look At Yourself And Then Make A Change

Am început sa scriu aceste rânduri pornind de la principiul “daca vrei sa schimbi ceva sau pe cineva, uită-te mai întâi în oglindă”.

Cred că unii oamenii sunt născuţi să fie exact ce sunt în momentul de faţă.

Cu greu poţi să schimbi un om egoist, să-l faci să se găndească la alţii înainte de a se gândi, întotdeauna, la propria persoană.

Cu greu poţi să schimbi un om oportunist, care va încerca mereu să profite de orice şi de oricine, doar pentru a-şi atinge scopurile.

Cu greu poţi să schimbi un om calic, să îl faci să nu îşi mai doreasca şi mai mult, şi mai mult cu cât dobândeşte mai mult.

Cu greu poti sa schimbi un om mincinos, sa il faci sa fie sincer cu tine, sa nu te mai amageasca si sa nu se dea drept ce nu e.

Cu greu poţi să schimbi un om prost, să încerci să îl faci să realizeze că este prost.

Cu greu poţi să schimbi un om arogant, să îl faci să vadă şi lumea de sub”superioritatea lui”.

Cu greu poţi să schimbi un om altruist, să îl faci să înţeleagă că uneori, dacă eşti prea bun, eşti luat de prost. Şi că oamenii profită de asta.

Cu greu poţi să schimbi un om imatur, să îl faci să ia viaţa mai în serios şi să nu mai lase să-i scape printre degete totul.

Cu greu poţi să schimbi un om indiferent, să îl faci să-i pese de ce li se întâmplă celor din jur şi celor la care ţine.

Cu greu poţi să schimbi un om încăpăţânat, să îl faci să mai lase de la el, să pună în balans lucrurile pentru care merită cu adevarat să te lupţi cu cineva.

Cu greu poţi să schimbi un om frustrat, să îl faci să îşi vadă propriile calităţi, şi să nu se mai raporteze mereu în funcţie de cei din jur.

Cu greu poţi să schimbi un om neserios, să îl faci să îşi ţină cuvântul dat şi să nu te dezamăgească.

Cu greu poţi să schimbi un om needucat, să îl faci să înţeleagă că educaţia nu îi face rău şi că nu are nimic de pierdut dacă o practică.

Cu greu poti sa schimbi un ipocrit, sa il faci sa iti arate adevarat fata, fara sa fie mereu nevoit sa se”deghizeze” in ceea ce nu este.

Cu greu poţi să schimbi un om care nu vrea sa fie schimbat şi care este pus pe repeat atunci când vine vorba de greşeli. Nici macar, nu trebuie sa incercam sa schimbam pe cineva. Fiecare este ceea ce isi doreste si cum doreste. Dar atunci cand nu te simti bine in pielea ta, cand nu iti convine ceva, cand esti revoltat, frustrat, nu mai da vine pe ceilalti. Uita-te in oglinda si schimba ce nu iti place la tine. Pentru ca totul porneste de la tine. De la ce nu iti (mai)place la propria persoana. Si nu ne convine persoanele din jur, tocmai pentru ca regasim, in unele, ceea ce uram la noi. Ceea ce vrem sa schimbam la noi. Atunci cand alegi sa schimbi ceva la tine, fa-o sa si merite, nu doar de dragul de a schimba ceva.

Cu greu poţi să schimbi  un duşman într-un prieten, dar cât de uşor poţi schimba un prieten într-un duşman, doar pentru ca nu ai reuşit să îţi cunosti şi să îţi citeşti bine”prietenul”.

Sa te intorci in trecut, inainte de secunda in care...

Ieri s-a dat ceasul în urmă cu o oră…ni se dă şansa într-un  an, să putem să ne “întoarcem”, nu la propriu, ci doar temporal, în urmă cu o oră.

De câte ori nu mi-am dorit să mă pot întoarce într-un anumit timp din trecut, atât de uşor, doar dând timpul înapoi…

Ce uşor ar fi dacă aş putea să mă întorc în trecut, înainte de

a spune cuiva drag vorbe urâte, dureroase, de a face pe cineva să sufere, de a fi egoistă, de a face ceva împotriva voinţei mele, de a lăsa dragostea să-mi scape printre degete, de a mă certa inutil cu oamenii pe care îi iubesc, de a lua nişte decizii ce m-au făcut să sufăr sau cu care am rănit pe cei din jur, de a rupe legătura cu prietenii mei, de a judeca pe cineva înainte de a-i da şansa unei explicaţii.

Să mă întorc în trecut fix inainte de secunda în care am pierdut pe cineva drag, după care să ajung să regret prea mult timp. Chiar înainte de a plânge şi a suferi după cineva ce nu merita.

Să mă întorc înainte de clipa în care am pierdut pe cineva pentru totdeauna, pentru a mai avea şansa să-mi iau rămas bun.

Chiar înainte de momentul în care, am hotărât, să-mi acord toată încrederea unor persoane, care mi-au demonstrat că nu merită şi care m-au dezamăgit.

Chiar inainte de a face lucruri pentru prieteni, care nu au stiut sa aprecieze.

Chiar înainte de face, la rândul meu, alte persoane să plângă.

Chiar înainte de momentele în care am hotărât, să-mi petrec timpul cu persoane, cu care doar mi l-am irosit , ignorând adevăratele persoane cărora ar fi trebuit sa le acord toata atenţia mea.

Chiar înainte de clipa, când credeam că ceea ce fac este bine, dar de fapt era rău.

Chiar înainte de clipa, când am crezut câ ştiu să-mi apreciez prietenii, dar de fapt, îi indepărtam de mine.

Chiar înainte de momentul în care credeam că soarta are ceva cu mine, dar de fapt, îmi dădea o lecţie de viaţă importantă.

Chiar inainte de clipa în care am gândit că nu am nimic în viaţă, fără să- mi dau seama că alţii au mult mai puţin decât am eu.

Chiar înainte de clipa în care am căzut la pământ, crezând că nu voi reuşi să mă mai ridic.

Chiar şi înainte de clipa în care am realizat ce viaţa minunată am, şi de care trebuie să mă bucur înzecit, fără să-mi mai bat joc de existenţa mea.

Chiar înainte să văd totul în alb sau negru, fără să văd culoarea de dincolo de acestea.

"Doua puncte" si un "X" nu fac dragostea

Se spune că nimic nu e întâmplător în viaţa noastră. Că totul se întâmplă cu un scop.

De mult timp am ajuns să cred cu tărie acest lucru. Sunt convinsă că fiecare persoană care întră în viaţa noastră, nu este întâmplătoare. Chiar dacă, iniţial, nu vom observa acest lucru, va veni şi vremea în care totul ne va demonstra că nimeni nu intră în viaţa noastră la întâmplare.

Mai sunt convinsă şi de faptul că nu este întâmplător nici când unele persoane ies din viaţa noastră. Pe moment, poate ni se va părea nedrept, poate vom suferi, poate vom regreta după trecut....dar pe parcurs, timpul ne va demonstra că aşa a fost să fie şi că a fost mult mai bine că s-a întâmplat. 

Ia-ti prietenii la o "ceasca de vorba" sau la un "pahar de vorba" si si fiti mai mult" prezenti" decat "online". Până nu ajungeţi să vă pierdeţi unul pe celălalt.

Ajungem să ne-ndepărtăm de oamenii dragi, să lăsăm să se aştearnă între noi o "răceală", o prăpastie, pe care cu greu o vom mai recupera. Ajungem să nu mai ştim ce ne fac prietenii, ce mai simt cei de lângă noi, ce visuri mai au, ce temeri, ce bucurii, ce mai cred despre noi. Ajungem să nu mai comunicăm, şi când spun "comunicăm", ma refer faţă în faţă, fără emoticoane false, fără scris virtual. Ci să vorbim faţă în faţă cu persoana de care ne îndepărtăm, să o "simţim" când ne spune că e "bine", cu o faţă tristă şi dezamăgită. Să o îmbrăţişăm cu bratele şi să simtă asta, nu să inserăm "hug-uri" care nu alină.

Să spunem un" te iubesc" privind în ochii celui din faţa noastră care lacrimează, ci nu să punem un "două puncte X", ce nu transmite nimic şi care este atât de uzual. "Două puncte" şi un "X" nu fac dragostea. "Două puncte" şi un "X" nu-mi arată că mă iubeşti. "Două puncte" şi un "X" nu mă fac să te simt aproape de mine.

Trebuie să învăţăm să ne folosim din nou de cuvinte. Să ne vorbim mai des. Să ne redescoperim comunicând. Aminteşte-ţi de lungile discuţii ce le aveai înainte să te limitezi la câteva cuvinte scrise de o tastatură. Însoţite de câteva emoticoane simpatice. Acum totul se schimbă, pentru că nu mai reusesc să simt cu adevărat ce e în sufletul celui din spatele monitorului. Pentru că pot fi uşor păcălită, dacă îmi pune un zâmbet fals. Pentru că nu mai reuşesc să mă "reconectez" cu cel care, inainte, mă ştia cel mai bine şi care îmi era alături. Cu cel cu care aveam atât de mult de vorbit. De povestit. De râs.

Azi, din ce în ce mai des, am parte doar de "prezenţa sa virtuală", semnalată printr-un "online sau offline", când mai intră sau mai iese din mediul virtul.  Şi eventual, o fereastră, în care mai sunt aruncate nişte cuvinte scrise de o tastatură, automat parcă. Făra să transmită nimic. Doar nişte cuvinte, scrise aproape de un străin, care cândva, era cel ce mă ştia cel mai bine.