Pentru cei ce nu mai sunt

Să mai trăieşti azi de-ţi mai permiţi

Când tu te zbaţi, te chinui şi te lupţi

Şi, brusc, fără să-i pese sorţii că te loveşte

Te lasă fără rost, cumplit ea te răneşte.

Şi priveste fără milă când tu il plângi

Pe cel iubit, ce azi alături nu-ţi mai este.

Şi astăzi plânge-o mamă

Şi chiar copiii plâng

Când văd că cei iubiţi, în prejmă

Nu mai sunt.

Căci au plecat fără un rămas-bun

Fără o ultimă privire, un sărut

Căci azi îi strigi, dar nu îţi mai răspund

Şi ţi-au rămas amintirile de demult.

Şi este greu, şi ai da orice ca iar să fie

Cu tine, acum în ceas de bucurie

Şi să mai râdeţi iară împreună

Să o /Să-l îmbrăţişezi şi „te iubesc”

O dată să-ţi mai spună.

„Şi îmi este greu, simt că n-o să reuşesc

Şi mă întreb, pentru ce eu astăzi mai trăiesc?

Dacă Tu Doamne ,mi-ai luat ce aveam mai scump?

Spune-mi tu Doamne,ce rost să mai eu de azi

Pe acest pământ?”

Sofia & Gaby - vei ramane in gandul meu

Alan Jackson - Sissy" Song

MADALINA MANOLE - SA MA PASTREZI, ORICE AR FI

Romania, premianta la analfabetism.

Romania premianta la analfbetism.

Oficial, suntem pe primul loc pe podium la analfabetism( conform celui mai nou studiu anual al Comisiei Europene privind competenţele elevilor de pe continent).

Studiul arată că tinerii români nu pot să facă mai mult de o conexiune intre o informaţie pe care o găsesc în textele citite şi cunoştinţele din viaţa de zi cu zi sau nici măcar nu pot realiza acest lucru. Cercetarea mai arată că 41% din elevii români au acasă mai puţin de 10 cărţi.

La acest “success” national nu participa doar elevii care nu stiu sa citeasca, ci si “specialistii” care ar trebui sa-I ajute pe acestia sa-si imbunatateasca situatia.

Peste 40% dintre adolescenţii de 15 ani şi peste 38% din elevii de clasa a IV-a citesc cu dificultate, din aceasta reiese ca romanii reusesc cu greu sa priceapa ceea ce citesc mecanic.

6% dintre romani nu stiu sa citeasca. Si in acest caz reusim sa fim “inaintea” altor tari precum Bulgaria( doar 2%), Ungaria(1%).

Cat de rusinos poate fi faptul ca 150.000 de români nu ştiu deloc carte şi sunt nevoiţi să-şi pună amprenta în loc de semnătură??

Mai trist este faptul ca analfabetismul se “transmite” din familie in familie. Parintii care nu stiu carte si care nu au fost preocupati la viata lor de asa ceva, nu-si vor indruma copiii sa invete carte. Posibil sa nu vada rostul la asa ceva, posibil, din cauza faptului ca sunt destul de limitati sa li se para mult mai important ca urmasii lor sa aiba grija de porci, vaci, oi decat sa invete sa faca ceva mult mai util si mai benefic pentru viitor, sa incerce sa ajunge mai sus de atat. Pana la urma, nu sunt de condamnat in totalitate acesti parinti, pentru ca ei se gandesc doar la momentul de fata, se gandesc cum sa scape de saracia lucie in care traiesc si fac tot ce e cu putinta sa aiba ce manca.

Si ne mai intrebam incotro merge invatamantul romanesc? Sau cine e de vina? Dupa parerea mea toti sunt de vina: elevii, profesorii, guvernantii, parintii. Toti au un “merit” la acest motiv”de mandrie”.

Top 5 ţări la analfabeţi

- România - 41%

- Bulgaria - 40%

- Luxemburg - 26%

- Austria - 25%

- Turcia - 24%

Pentru a ne mai trece din amarul si "bucuria "acestui "premiu I " la analfabetism...

„România, mă iroseşti!”

Deşi astăzi am un motiv să fiu iar mândra că sunt româncă, datorită lui Lucian Bute, care ne-a mai oferit încă o bucurie, totuşi cele scrise mai jos fac parte din categoria”De ce să nu iubesc România, ţara tutoror posibilităţilor imposibile?”

Am folosit persoana I, singular, dar nu fac referire la mine strict, ci la tânărul din ţara asta.

„România, mă iroseşti!”

Cam acesta este apelul disperat al tinerilor din România. Poate că acest strigăt ar trebuie să fie o alarmă pentru cei care „conduc” ţara. Dar ei sunt atât de surzi, imuni, nepăsători şi lipsiţi de reacţie. Ce „modele” de „ne-urmat” avem!

Aud tot mai mulţi tineri, bătrâni spunând că „nu mai e de trăit în această ţară!”. Auzind atât de des, şi de la oameni din ce în ce mai dezamgiţi, mai trişti, mai nesiguri pe ziua de mâine, sau mai puţin siguri pe orice, stau şi mă gândesc, cu teamă recunosc, ce mă va aştepta pe viitor.

Pe mine, tânărul care vrea să-şi facă un rost în viaţă, care vrea să se realizeze.Care are aspiraţii şi care cu o naivitate specifică vârstei, crede că poate ajunge SUS.

E deprimant să văd cum, fără nicio remuşcare, tinerilor le sunt rupte aripile şi cum nu li se dau şanse. Şi se pierd atât de multe talente, care nu reuşesc să supravieţuiască printre atâta iprocrizie, demagogie, nedreptate, umilinţă, non valoare, corupţie. Singura consolare a lor poate fi doar vorba” nu te-ai născut în locul potrivit”.

Văd cum oamenilor le sunt clătinate vieţile zilnic, văd oameni care nu au siguranţa locului de muncă, văd frustrarea, neputinţa, disperarea celor care nu mai au cum să-şi întreţină familiile, văd încercările disperate şi umilinţa unora care fac orice pentru un venit, nemaicontând nicio pregătire.

Mă izbesc de acest clişeu obositor de enervant „ dacă ai pile, poţi.

Dar chiar nu se mai poate face diferenţa între un „măscărici pilos” şi un om care chiar merită o şansă? ...”. Dacă ai un talent înnăscut, cred că nu îţi trebuie nici diplomă, nici experienţă, ci doar ŞANSĂ.

În ţara asta degeaba înveţi ceea ce îţi place, degeaba te chinui să te perfecţionezi în domeniul în care te pricepi, pentru că în cele din urmă vei ajunge să faci ce se nimereşte, ce apuci, dacă nu vrei să mori de foame.

Nu am ascuns niciodată faptul că, dacă aş avea o şansă bună, aş pleca din această ţară, condusă de oameni falşi, puşi parcă pe „uciderea visurilor tinerilor”. O ţară lipsită de perspectivă. O ţară în care trebuie să te mulţumeşti cu puţin sau cu resturi.

Aş pleca fără ezitare. Aici mă chinui în zadar. Acolo, sunt convinsă că mă voi chinui, dar măcar nu o voi face gratis.

Sunt convinsă că nu vor veni timpuri mai bune, pentru noi tinerii, sunt convinsă că vom fi umiliţi şi pe viitor şi că nu ni se vor da motive pentru a ne face să credem că AVEM O ŞANSĂ.

Neputinţa aceasta de a avea un trai decent...( iar prin „decent” mă refer să nu mori de foame, pentru că şi asta e un lux) îi împinge pe mulţi să ia decizii disperate. Pentru că ţara îi pune la pământ.”Cei ce ne conduc” îi ingenunchează. Îi umilesc profund. Îi jecmănesc. Le pun „taxa pe viaţă”, la care din ce în ce mai mulţi, rămân cu „restanţă” şi renunţă.

Pentru că nu mai e de trăit în această ţară. Şi zilnic văd cazuri dastea, oamenii ăştia trişti, neputincioşi...cum poti fi optimistă în privinţa viitorului? Pot să sper în şansa tinerilor? Pot să sper că vom avea parte şi de ceva corect? Sau să mă rog să se ivească şansa aceea să plec din ţara asta, fără să stau pe gânduri?

Morometii - Romania Trezeste-te