miercuri, 31 octombrie 2012

De citit

Daca vreti sa cititi despre lucruri scrise din inima, inspirate si filtrate prin sensibilitatea unui om special, atunci vizitati site-ul http://viatata.net.

Mai jos, va las sa cititi una dintre postarile mele preferate de pe acest site.

Interviu cu sufletul meu

"- Hei..ce faci? Nu am mai vorbit de mult.
- Știu..m-ai cam dat uitării de ceva timp.
- Te simt străin față de mine.
- Și eu la fel simt..simt că nu mai sunt legat de tine. Ne-am despărțit.. sufletul de corp.

- De ce simțim asta?
- Pentru că nu mi-ai mai dat atenție în ultimul timp. Pentru că te-ai îndepărtat de mine.

- Am fost cam supărat…
- Nu mai mult ca mine să știi.

- Te cred..Pot să te întreb ceva?
- Spune.

- Știu că nu am mai vorbit de mult, că nu am avut prea multă grijă de tine, dar..mi se pare mie sau lipsesc câteva bucățele din tine?
- Da, lipsesc de ceva vreme. Se întâmplă de multe ori în viață să mă atașez de persoanele care trec prin drumul tău. Și le dăruiesc fiecăruia o bucățică din mine. Îmi pare rău că ei nu își dau seama de asta și mai ales, nu realizează că atunci când pleacă iau și bucățica lor cu ei. Din acest motiv, acum lipsesc bucățele din mine.

- Credeam că nu mai faci asta, credeam că ai renunțat să mai crezi în oameni.
- Și eu.. am crezut că am puterea să fac asta. Dar mereu repet greșeala.

- Văd bucățele lipsă, dar văd și bucățele lipite. De ce?
- Păi astea sunt încercările oamenilor de a reveni. Mă atașez de ei, pleacă, revin, și încearcă să lipească bucățica lor înapoi la locul ei. Dar ei nu văd că oricât ar încerca să facă să fie la fel, nu se poate.. cicatricile mereu rămân.

- Oamenii sunt așa cum te așteptai să fie? Merită iubirea ta?
- Unii da, unii nu. Păcat că îmi trebuie mult timp să îmi dau seama care merită și care nu.

- Ai iubit vreodată cu adevărat?
- Da. Vezi cea mai mare bucată care lipsește? E ceea ce a rămas în urma iubirii. Și amintirile, care ți le-am dat ție.

- Înțeleg.. Nu am mai căutat de ceva vreme în sertarul cu amintiri. Așa cum te-am dat uitării pe tine, așa am făcut și cu ele. Mi-e bine așa deocamdată. Încă ceva..
- Te ascult.

- Mai ai putere să iubești? Să mai ai încredere în oameni? Pentru că eu nu mai am.. și sincer.. am început să urăsc oamenii.
- Timpul îți va răspunde la întrebare, el îți va arăta dacă am sau nu putere. Iar despre oameni, oricine greșește, cel mai important e să înveți din greșeli. Dacă eu cu toate lipsurile mele încă respir și îți dau ție putere să mergi mai departe, și tu poți. Am nevoie ca tu să zâmbești pentru mine.

- Ești fericit?
- Aș putea fi. Nu am nevoie de multe lucruri să fiu fericit. Tot ce știu e că..mi-e dor de acel sentiment…"

luni, 29 octombrie 2012

Sa te intorci in trecut, inainte de secunda in care...

Ieri s-a dat ceasul în urmă cu o oră…ni se dă şansa într-un  an, să putem să ne “întoarcem”, nu la propriu, ci doar temporal, în urmă cu o oră.
De câte ori nu mi-am dorit să mă pot întoarce într-un anumit timp din trecut, atât de uşor, doar dând timpul înapoi…
Ce uşor ar fi dacă aş putea să mă întorc în trecut, înainte de
a spune cuiva drag vorbe urâte, dureroase, de a face pe cineva să sufere, de a fi egoistă, de a face ceva împotriva voinţei mele, de a lăsa dragostea să-mi scape printre degete, de a mă certa inutil cu oamenii pe care îi iubesc, de a lua nişte decizii ce m-au făcut să sufăr sau cu care am rănit pe cei din jur, de a rupe legătura cu prietenii mei, de a judeca pe cineva înainte de a-i da şansa unei explicaţii.
Să mă întorc în trecut fix inainte de secunda în care am pierdut pe cineva drag, după care să ajung să regret prea mult timp. Chiar înainte de a plânge şi a suferi după cineva ce nu merita.
Să mă întorc înainte de clipa în care am pierdut pe cineva pentru totdeauna, pentru a mai avea şansa să-mi iau rămas bun.
Chiar înainte de momentul în care, am hotărât, să-mi acord toată încrederea unor persoane, care mi-au demonstrat că nu merită şi care m-au dezamăgit.
Chiar inainte de a face lucruri pentru prieteni, care nu au stiut sa aprecieze.
Chiar înainte de face, la rândul meu, alte persoane să plângă.
Chiar înainte de momentele în care am hotărât, să-mi petrec timpul cu persoane, cu care doar mi l-am irosit , ignorând adevăratele persoane cărora ar fi trebuit sa le acord toata atenţia mea.
Chiar înainte de clipa, când credeam că ceea ce fac este bine, dar de fapt era rău.
Chiar înainte de clipa, când am crezut câ ştiu să-mi apreciez prietenii, dar de fapt, îi indepărtam de mine.
Chiar înainte de momentul în care credeam că soarta are ceva cu mine, dar de fapt, îmi dădea o lecţie de viaţă importantă.
Chiar inainte de clipa în care am gândit că nu am nimic în viaţă, fără să- mi dau seama că alţii au mult mai puţin decât am eu.
Chiar înainte de clipa în care am căzut la pământ, crezând că nu voi reuşi să mă mai ridic.
Chiar şi înainte de clipa în care am realizat ce viaţa minunată am, şi de care trebuie să mă bucur înzecit, fără să-mi mai bat joc de existenţa mea.
Chiar înainte să văd totul în alb sau negru, fără să văd culoarea de dincolo de acestea.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Cei din jur

Nu sunt pe placul meu oamenii care
1.    ajung să se “atingă” mai mult cu telefoanele lor inteligente, decât cu oamenii din jur.
2.    care se schimbă în funcţie de locurile ce le frecventează sau în funcţie de oamenii pe care îi întâlnesc.
3.    au mai mult de o faţă.
4.    nu învaţă nimic din ceea ce le se întâmplă în viaţa asta.
5.    îşi bat joc de viaţă, ghidându-se prea uşor după aspecte prea puţin importante.
6.    pretind a fi ceea ce nu sunt.
7.    sunt” prietenii cu toata lumea”, dar, de fapt, nu au niciun prieten.
8.    se dau drept prietenii mei, când nici măcar nu mă( mai) cunosc.
9.    se plâng foarte mult de ceea ce li se întâmplă, dar care nu fac nimic pentru a le fi mai bine.
10.  nu sunt oameni.

De aceea mă ţin cât mai departe de oameni lipsiţi de valoare, de oameni mici, mediocri, de oameni fără de care, viaţa mea poate continua mult mai bine.
Îi ţin alături doar pe cei de la care am ce învăţa, pe cei pe care îi apreciez, pe cei care îmi fac existenţa mai frumoasă şi mai ales…pe cei care, la rândul lor, mă vor aproape.

marți, 16 octombrie 2012

“Skyfall”, doar locul 2 in top UK

Tema muzicală a ultimului film “James Bond” pare să fie urmarită de ghinionul celorlalte cântece alese pentru seria filmelor cu Bond.

“Skyfall”, melodia aleasă pentru acest ultim film, cântată de celebra cântăreaţă britanică, Adele, nu reuşeşte să se impună pe primul loc în topul UK de saptămâna aceasta, ajungând doar pe locul secund.

Primul loc i-a fost”furat” artistei de către grupul de Dj de la Swedish House Mafia, care şi-au lansat cu puţin timp în urmă, noul lor single” Dont You Worry Child”.

Faptul că nu a reuşit să ajungă numarul 1 poate fi uşor dezamăgitor, doar din prisma faptului că ne-am obişnuit, în ultimii ani, ca Adele să doboare aproape orice record şi să fie mereu cea  mai bună. Dar, în cele din urmă, nu poate fi considerat un eşec personal al artistei, ci mai mult un eşec pentru că nu a reuşit să devină primul cântec marca James Bond, care să domine topurile britanice.

Totuşi , se asteaptă o nouă ţintire către top odată cu lansarea oficială în cinematografe a filmului, ce-l are ca personaj principal pe Daniel Craig. Acesta va avea premiera pe 23 octombrie, în Londra, urmând ca pe 26 să fie lansat peste tot în lume.
 
Deşi câştigătoarea a 8 premii Grammy nu a reuşit să ocupe locul întâi în topul muzical britanic, acest lucru nu înseamnă că piesa nu se bucură de un real success în rândul fanilor.

În ciuda faptului că a lipsit mult timp din peisajul muzical, Adele a demonstrat încă o dată că este foarte iubită şi că o revenire a sa era de mult  aşteptată.

Într-o saptamana de la lansare, piesa a strâns pe canalul oficial al artistei aproape 33 milioane de vizualizări, peste 215.517 mii de like-uri şi aproape 52.000 mii de comentarii.

Obama, pus sub presiune

http://en.wikipedia.org/wiki/Barack_ObamaPreşedintele Barack Obama se află sub o grea presiune în revanşa dezbaterii cu Mitt Romney, de marţi, pentru o mai bună performanţă şi pentru a- şi contura diferenţele politice cu competitorul său republican.

Obama va încerca să- şi îndrepte “performanţa” criticată şi greoaie din timpul primei dezbateri,  transmisă naţional dintr-o primărie, dispută în care li s-a dat ocazia votanţilor indecişi din public să pună întrebări candidaţilor.
Cu doar trei săptămâni rămase din cursa aprigă pentru Casa Albă, preşedintele democratic nu-şi mai poate permite să nu se folosească de această nouă şansă pentru re-alegerea sa şi să scadă din ascensiunea lui Romney.
Obama a fost criticat pentru eşecul cu Mitt Romney în ceea ce priveşte politicile sale pe taxe, asistenţa medicală şi locurile de muncă.

“ Aproape toată presiunea va fi pe Obama de data aceasta, având în vedere cât de sărăcăcioasă a fost performanţa sa din prima dezbatere şi cum a părut că l-a ajutat pe Romney şi a schimbat cursa”, a spus Andrew Taylor, om de ştiinţă politic de la Universitatea de stat din Carolina de Nord.
Totodată, acesta a mai declarat:
„Obama trebuie să menţină echilibrul navei şi să insufle, din nou, încrederea în democraţi.”

Un sondaj de opinie realizat de Reuters arată că Obama conduce doar cu două puncte peste Romney, cu un procent de 47% la 45%. Acest lucru ne demonstreză că procentele sunt strâns legate şi că până la alegerile din 6 noiembrie lucrurile se pot schimba.
Ambele tabere s-au concentrat pe noi puncte de atac pentru dezbaterea de marţi.
Romney s-a axat pe ofensiva asupra manierei administraţiei  securităţii diplomatice din Libia, înainte de atacurile în care au fost ucişi ambasadorul Statelor Unite şi alţi trei americani.
Democraţii, pe de altă parte, încearcă să facă mai multe incursiuni cu voturile femeilor, pentru a ajunge la Romney şi colegul său, Paul Ryan, care se opun drepturilor de avort.

Prima dezbatere dintre aspiranţii la preşedenţia celui mai important stat din lume a fost urmărit de peste 67 milioane de Americani.

Sursa: Reuters.

vineri, 12 octombrie 2012

UE- Premiul Nobel pentru Pace 2012

Cel mai aşteptat moment al Premiilor Nobel a avut loc cu câteva momente în urmă, la Institutul Nobel din Norvegia.

Premiul Nobel pentru Pace,  în 2012, a fost câştigat de Uniunea Europeană,  în ciuda faptului că se află într-o mare criză,  pentru rolul său pe termen lung în unitatea acestui continent.

Acest premiu este singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel.

Anul trecut, trei femei  au împărţit acest premiu: Preşedinele Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, activista liberiană Leymah Gbowee şi activista yemenită Tawakkul Karman.

În domeniul literaturii, câştigătorul de anul acesta este scriitorul chinez Mo Yan, care “cu realismul halucinant, îmbină poveştile populare, istoria şi contemporanul”, a declarat Peter Englund, Secretarul Permanent al Academiei Suedeze din Stockholm.

În celelalte domenii, laureaţii Premiului Nobel au fost:
- în fizică - Serge Haroche şi David J. Wineland(pentru metodele lor experimentale inovatoare, care permit măsurarea şi manipularea sistemelor cuantice individuale).
- în chimie- Robert J. Lefkowitz şi Brian K. Kobilka( pentru studiile asupra receptorilor cuplaţi cu proteina G).
 - în fiziologie şi medicină- Sir John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka( pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte în orice tip de ţesut în corpul uman).

Premiul Nobel pentru Pace constă într-o medalie, o diplomă şi un cec în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (922.000 de euro). Acesta va fi decernat la Oslo, în 10 decembrie, data morţii fondatorului Premiului Nobel -  Alfred Nobel.

joi, 11 octombrie 2012

Facebook, mai tentant decât ţigările şi sexul.

Se pare că unele dintre cele mai mari plăceri din toate timpurile, sexul şi ţigările, sunt înlocuite în zilele noastre.

Conform unui studiu realizat de către “University of Chicago Booth School of Business”, se arată că, atât Facebook, cât şi Twitter, sunt la fel de tentante ca sexul şi ţigările. Sau chiar mai mult decât acestea.
De asemenea, în studiu, se dezvăluie că aceste noi plăceri devin adevărate dependenţe.

Cercetarea a arătat că dorinţa participanţilor de a lua contact cu pozele, comentariile sau postările de pe reţelele de socializare, sunt mai puternice decât sexul sau ţigările.

Subiecţilor studiului, cu vârste între 18- 85 ani, toţi din Germania, li s-au dat dispozitive BlackBerry, cerându-li-se să-i informeze pe cercetători , la fiecare 30 minute, dacă au simţit dorinţa de a intra pe reţelele sociale.
Acestora li s-a cerut să fie atenţi şi la alte impulsuri, ca fumatul, băutul, dormitul şi să stabilească care sunt "puternice" şi care "irezistibile".

Cel mai dificil de rezistat s-a dovedit a fi tentaţia de a vizita reţelele de socializare.
Autorul studiului, Wilhelm Hofmann, crede că acest lucru se întâmplă pentru că reţelele de socializare sunt mult mai accesibile decât celelalte tentaţii.
"Până la urmă, să postezi ceva pe Twitter sau Facebook nu necesită mult efort– mai ales când poţi face acest lucru doar atingând câteva butoane”a mai declarat Wilhelm Hofmann .
Sursa: mashable

miercuri, 10 octombrie 2012

Lady Gaga a primit premiul "John Lennon" pentru Pace

Lady Gaga a primit ieri, 9 octombrie, ziua în care John Lennon ar fi împlinit 72 ani, premiul "John Lennon" pentru Pace( LennonOno Grant For Peace award), pentru munca sa umanitară, pentru campania ei de egalitate pentru persoanele gay şi lesbiene şi activismul său.
Premiul i-a fost  înmânat de Yoko Ono, fosta soţie a legendarului membru Beatles

Compozitoarea hitului” Edge of glory” a ţinut să precizeze pe reţelele de socializare că a fost cea mai fericită zi pe care a avut-o.

Întrebată de ce a ales-o pe Gaga pentru a primi acest premiu, Yoko a răspuns:
“Gaga este unul dintre cei mai mari artişti din timpul nostru. Ea nu este numai un artist, este şi un activist, care îşi foloseşte arta pentru o mai bună comunicare în lume”.

De asemenea, aceasta a mai declarat: “ Lady Gaga este pe primul loc în rândul cântăreţilor- compozitori, la vârsta ei, şi când eşti numărul 1, nu vrei să te rişti. Dar ea a făcut-o. Este incredibil şi riscându-şi poziţia a accentuat faptul că unele lucruri sunt corecte în lume, lucruri foarte importante."

“Este cunoscută pentru activismul său, şi cum albumul ei "Born This Way" a schimbat, la scară largă, harta” mintală” a lumii, cu mesajele sale positive şi de încurajare. Şi cum ne-a făcut să avem de-a face cu viitoarea lume, care se întâmplă să fie aici deja.”a mai declarat Yoko Ono.

Controversata artista, în vârsta doar de 26 ani, nu se ocupă doar de cariera muzicală. Gaga a contribuit la strângerea de fonduri şi a donat bani pentru victimele cutremurului din Haiti, din anul 2010 şi pentru cele ale cutremurului şi tsunamiului din Japonia.

De asemenea, s-a implicat în lupta împotriva HIV şi SIDA, având propria organizaţie non-profit, , Born This Way Foundation(BTWF). Aceasta se axează pe încrederea în sine, lupta împotriva huliganismului, oferind tinerilor consiliere şi dezvoltare în carieră.

Celebra cântâreaţă a devenit între timp, prima persoană care are pe contul său de Twitter peste 30 milioane de fani. Pe lângă aceste milioane, ea a reuşit să strângă pe Facebook 53,252,860 de like-uri , iar pe canalul official de pe Youtube are 2,285,918,071 miliarde vizualizări.

Sursa: CBS

marți, 9 octombrie 2012

Apple- cel mai puternic brand din lume.

Apple a reuşit să acapareze topul celor mai importante branduri din lume, odată cu lansarea celui mai nou produs, Iphone 5.
În ciuda faptului că unii cumpărători s-au plâns de noul smartphone, Apple ramâne lider, fiind pe placul oamenilor din întreaga lume.
Acest brand a adus companiei un profit de 40 miliarde de dolari, în doar ultimele 12 luni.
După calculele realizate de revista Forbes, brandul Apple valorează 87,1 miliarde de dolari, mai mult cu 52% faţă de ultima dată când s-a mai realizat un top în acest sens.
Pe locul doi în topul celor mai puternice branduri este Microsoft, estimat la o valoare de 54,7 miliarde de dolari.

Lista celor mai importante branduri din lume:

1.    Apple  ( 87.1 miliarde de dolari)
2.    Microsoft ( 54.7 miliarde de dolari)
3.    Coca- Cola ( 50.2 miliarde de dolari)
4.    IBM  ( 48.5 miliarde de dolari)
5.    Google ( 37.6 miliarde de dolari)
6.    Intel ( 32.3 miliarde de dolari)
7.    McDonald's  ( 37.4 miliarde de dolari)
8.    General Electric ( 33.7 miliarde de dolari)
9.    BMW ( 26.3 miliarde de dolari)
10.  Cisco ( 26.3 miliarde de dolari)
11.  Oracle ( 25.9 miliarde de dolari)
12.  Samsung ( 19.3 miliarde de dolari)
13.  Disney  ( 19 miliarde de dolari)
14.  Toyota  ( 21.9 miliarde de dolari)
15.  Hewlett-Packard  ( 18.3 miliarde de dolari)
16.  Mercedes- Benz  ( 21.8 miliarde de dolari)
17.  Loius Vuitton  ( 24.5 miliarde de dolari)
18.  Gillette ( 16.8 miliarde de dolari)
19.  Honda ( 20.9 miliarde de dolari)
20.  Nescafe ( 17.4 miliarde de dolari)
21.  AT&T  ( 24.1 miliarde de dolari)
22.  Nokia  ( 15.5 miliarde de dolari)

Sursa: Forbes

joi, 4 octombrie 2012

De ce ai nevoie pentru a fi fercit?

De ce ai nevoie pentru a fi fercit?

"n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit

e de-ajuns o mână de prieteni, în asfinţit

n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit

e de-ajuns un cântec, e de-ajuns şi puţin infinit

atâta ispită strălucitoare

atătea planuri, atăta chin

iar ai uitat că lumea-i făcută

din foarte puţin..."

luni, 1 octombrie 2012

Despre o fată. Despre Iona.

Iona este fata care încearcă să supravieţuiască printre oameni, care nu fac altceva decât să-i demonstreze că nu va reuşi, că nu va triumfa în lupta de zi cu zi cu existenţa banală. Cei care îi repetă iritant şi sfidător că visurile ei dintotdeauna nu vor deveni nicicând realitate, ci vor rămâne doar la nivelul unor vise din timpul nopţii.
Cei care au grijă ca, atunci când Iona reuşeşte să facă un pas înainte, să facă tot ce pot pentru a o dezechilibra şi a-i nărui toată speranţa.

De cele mai multe ori, Iona face faţă tuturor acestor oameni, şi înghite totul, fără a mai pune la suflet. Adună fiecare dezamagire, fiecare şut în fund, fiecare vorbă spusă să descurajeze, doar pentru a se”hrăni” cu ele, pentru a-şi” hrăni” ambiţia şi pentru a le demonstra lor, celor ce nu cred în ea, că atunci când îşi propune ceva, nu există nimeni şi nimic care să o facă să dea înapoi sau să dea semne de slăbiciune. Sau cel puţin, nu în faţa lor. Refuză să le ofere această satisfacţie. Ca în citatul lui Octavian Paler: “Ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.”

Iona este fata, care atunci când e la pământ, se gândeşte mereu că altcineva este şi mai căzut şi cu mai multe motive de a se plânge, de a-şi plânge existenţa şi de a renunţa la lupta.

Iona este fata care îşi cunoaşte limitele şi care vrea mereu să şi le depăşească, sa le provoace şi să se redescopere. Iona este fata sensibilă, timidă, tristă, dar şi fata care reuşeşte să se mobilizeze când trebuie şi să reinventeze pentru a reuşi.

Iona este fata care ajunge să fie înconjurată de prieteni în care nu se mai regăseşte, care o dezamăgesc, de oameni apropiaţi care îi oferă gratuit clipe nu tocmai fericite, dar în acelaşi timp descoperă alţi oameni frumoşi, de la care are atât de multe de învăţat! E constientă că în viaţă va pierde multe persoane, fie din vina ei sau nu, dar se va găsi întotdeauna cineva care să umple locul lăsat. Până la urmă, nu întâmplător cineva mai face sau nu parte din viaţa fiecărui om.

Iona este fata care ştie că are un ţel în viaţă şi refuză să creadă că acesta nu i se va îndeplini la momentul potrivit. În drumul ei, are inevitabil, parte de piedici. Aceasta cade, se ridică, îndură şi priveşte înainte. Dar are şi momente când rămâne la pământ, dezamăgită şi fără speranţă,  fără ca cineva să-i întindă o mână şi să-i zică doar atât:” Tu poţi mai mult de atât !”

În acele clipe este doar ea, învăluită în multele momente când se simte singură! 