sâmbătă, 9 iulie 2011

„România, mă iroseşti!”





Deşi astăzi am un motiv să fiu iar mândra că sunt româncă, datorită lui Lucian Bute, care ne-a mai oferit încă o bucurie, totuşi cele scrise mai jos fac parte din categoria”De ce să nu iubesc România, ţara tutoror posibilităţilor imposibile?”
Am folosit persoana I, singular, dar nu fac referire la mine strict, ci la tânărul din ţara asta.

„România, mă iroseşti!”

Cam acesta este apelul disperat al tinerilor din România. Poate că acest strigăt ar trebuie să fie o alarmă pentru cei care „conduc” ţara. Dar ei sunt atât de surzi, imuni, nepăsători şi lipsiţi de reacţie. Ce „modele” de „ne-urmat” avem!
Aud tot mai mulţi tineri, bătrâni spunând că „nu mai e de trăit în această ţară!”. Auzind atât de des, şi de la oameni din ce în ce mai dezamgiţi, mai trişti, mai nesiguri pe ziua de mâine, sau mai puţin siguri pe orice, stau şi mă gândesc, cu teamă recunosc, ce mă va aştepta pe viitor.
Pe mine, tânărul care vrea să-şi facă un rost în viaţă, care vrea să se realizeze.Care are aspiraţii şi care cu o naivitate specifică vârstei, crede că poate ajunge SUS.

E deprimant să văd cum, fără nicio remuşcare, tinerilor le sunt rupte aripile şi cum nu li se dau şanse. Şi se pierd atât de multe talente, care nu reuşesc să supravieţuiască printre atâta iprocrizie, demagogie, nedreptate, umilinţă, non valoare, corupţie. Singura consolare a lor poate fi doar vorba” nu te-ai născut în locul potrivit”.
Văd cum oamenilor le sunt clătinate vieţile zilnic, văd oameni care nu au siguranţa locului de muncă, văd frustrarea, neputinţa, disperarea celor care nu mai au cum să-şi întreţină familiile, văd încercările disperate şi umilinţa unora care fac orice pentru un venit, nemaicontând nicio pregătire.
Mă izbesc de acest clişeu obositor de enervant „ dacă ai pile, poţi.
Dar chiar nu se mai poate face diferenţa între un „măscărici pilos” şi un om care chiar merită o şansă? ...”. Dacă ai un talent înnăscut, cred că nu îţi trebuie nici diplomă, nici experienţă, ci doar ŞANSĂ.
În ţara asta degeaba înveţi ceea ce îţi place, degeaba te chinui să te perfecţionezi în domeniul în care te pricepi, pentru că în cele din urmă vei ajunge să faci ce se nimereşte, ce apuci, dacă nu vrei să mori de foame.

Nu am ascuns niciodată faptul că, dacă aş avea o şansă bună, aş pleca din această ţară, condusă de oameni falşi, puşi parcă pe „uciderea visurilor tinerilor”. O ţară lipsită de perspectivă. O ţară în care trebuie să te mulţumeşti cu puţin sau cu resturi.
Aş pleca fără ezitare. Aici mă chinui în zadar. Acolo, sunt convinsă că mă voi chinui, dar măcar nu o voi face gratis.
Sunt convinsă că nu vor veni timpuri mai bune, pentru noi tinerii, sunt convinsă că vom fi umiliţi şi pe viitor şi că nu ni se vor da motive pentru a ne face să credem că AVEM O ŞANSĂ.
Neputinţa aceasta de a avea un trai decent...( iar prin „decent” mă refer să nu mori de foame, pentru că şi asta e un lux) îi împinge pe mulţi să ia decizii disperate. Pentru că ţara îi pune la pământ.”Cei ce ne conduc” îi ingenunchează. Îi umilesc profund. Îi jecmănesc. Le pun „taxa pe viaţă”, la care din ce în ce mai mulţi, rămân cu „restanţă” şi renunţă.
Pentru că nu mai e de trăit în această ţară. Şi zilnic văd cazuri dastea, oamenii ăştia trişti, neputincioşi...cum poti fi optimistă în privinţa viitorului? Pot să sper în şansa tinerilor? Pot să sper că vom avea parte şi de ceva corect? Sau să mă rog să se ivească şansa aceea să plec din ţara asta, fără să stau pe gânduri?

Morometii - Romania Trezeste-te


vineri, 24 iunie 2011

Eu iubesc România pentru...




De ce iubesc România? Deşi mi-ar fi mai uşor probabil să răspund la varianta negativă a acestei întrebări, voi încerca totuşi să enumăr şi câteva argumente pentru care, încă mai iubesc România.Voi aminti oameni cu care mă mândresc. Oameni pe care, azi nu-i mai zăresc, sau sunt din ce în ce mai rari. Trebuie să recunosc că cei pe care îi amintesc, în cea mai mare parte, AU FĂCUT ceva cu care eu mă mândresc...şi rar mai apar nume care ÎNCĂ FAC.

Eu iubesc România pentru :

Nadia Comaneci - „Zeiţa de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este câştigătoare a cinci medalii olimpice de aur.




Ion Tiriac - În 1970, a câştigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros şi numeroase alte turnee.


Ilie Nastase - este un fost jucător profesionist de tenis de câmp, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 şi 1973. Alături de Ion Ţiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 şi 1972.


Ivan Patzaichin - fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint.



Iolanda Balaş - campioană care a dominat proba de săritura în înălţime timp de un deceniu.



Doina Melinte - a cucerit aurul olimpic la proba de 800 de metri si argintul la 1.500 de metri la Jocurile Olimpice de Vara de la Los Angeles din 1984.




Ghiţă Mureşan - singurul baschetbalist român care se poate mândri cu o istorie în NBA.

Gheorghe Hagi - supranumit Regele fotbalului românesc şi Maradona din Carpaţi. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei României cu 35 de goluri înscrise.



Helmuth Duckadam - supranumit „Eroul de la Sevilla”.




Andreea Răducan
Simona Amânar - A obţinut 7 medalii olimpice şi 10 medalii la campionatele mondiale de gimnastică şi a câştigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive.
Maria Olaru



Lavinia Miloşevici


Gina Gogean

Cătălina Ponor


Sandra Izbaşa

Lucian Bute


Elisabeta Lipă


Mihai Leu


Lia Manoliu - atletă româncă, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 şi cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 şi la Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului.


Nicolae Dobrin - cunoscut şi ca Gâscanul sau Prinţul din Trivale, a fost un fotbalist şi antrenor român de fotbal.


Octavian Bellu şi Mariana Bitang

luni, 6 iunie 2011

Sunt un fluture venit din amintire



Sunt un fluture venit din amintire
Ce încă mai aşteaptă, cu speranţă
Ca să mai simtă acef fior, acea trăire
Ce te înalţă şi-ţi dă un sens în viaţă.
DA!Azi vreau ca să iubesc din nou!
Să ştiu că am ceva numai al meu
Să ştiu că am ceva ce-mi aparţine
Să ştiu că El m-aşteaptă, iubitul meu
Că-i împlinit, că m-a ales pe mine.
............................................................
Şi ne-am jurat iubire, am făcut legământ
Că ochii lui vor fi şi ochii mei
Că aşa iubire nu va mai fi pe pământ
Iar eu voi fi cea mai împlinită-ntre femei.
Îţi voi cînta iubirea în fiece cuvânt
Şi voi zbura alături de fiinţa ta
Te voi urma în orice gând
Şi în vise vom visa, tot de iubirea ta şi-a mea.
.............................................................................
Sunt un fluture venit din amintirea
Unei iubiri, cea fost şi va ramâne
Mereu în inima mea.

Roxette - Bring me down to my knees


joi, 19 mai 2011

Copilărind printre vise

Când eşti copil, vrei să fii mare, iar când eşti mare ..nu prea mai poţi fi copil.


Sunt norocoasă să mă număr printre cei din generaţia care au prins ultimul tren spre lumea unei copilării aparte, cu farmecul bucuriei venirii vacanţei de vară , cu copii cu obrajii roşii de la atâta joacă, cu nevinovăţia acelor vremuri. Sunt un adult care a făcut parte din acea –“generaţie cu cheia la gât”.
Când eram copii, ne strângeam atât de mulţi în faţa blocului, unde timpul trecea fără să ne dăm seama. Blocul era înconjurat de suflete nevinovate, de ţipete, chicoteli, gălagie. Azi când ies din bloc, pe aceleaşi străzi, e linişte.Şi pustiu.Nici urmă de vreun copil.E aceiaşi stradă, “neînsufleţită” parcă.Copiii din ziua de azi nu mai ştiu să fie copii cu adevărat.Uită să se bucure de lucrurile mărunte ce altădată , noua ne aduceau atâta satisfacţie.
Cât de deprimant este faptul că azi copiii pot sta toată ziua în casă,”jucându –se singuri”, în faţa calculatorului? Noi, atunci, de tot ce aveam nevoie era doar de o zi mai luuuuungăăăăă ; de restul ne ocupam fără probleme. Azi copiii se maturizează brusc.
Cine avea nevoie de reţele de socilaizare când era ditamai gaşca în faţa blocului? Când vroiai să iei legătura cu prietenii, nu le lasăi mesaje offline pe mess, sau pe facebook , ci mergeai la uşă direct.Acum totul e atat de static.Acum toţi au devenit atât de comozi. Acum totul e superficial.
Acum copiii nu mai au genunchii juliţi sau hainele pline de praf, nu se mai joacă în zăpadă până se udă la piele, nu se mai aleargă unii pe ceilalţi în ploaie…. Nu se mai joacă cu sania trasă de băieţi, nu mai fac derdeluşuri lungi şi “îngrijite” cu apă să fie cât mai lucioase…nu se mai stropesc cu pistoale cu apă sau pur şi simplu cu sticle cu dopuri găurite…nu mai vorbesc limba păsărească, nu mai citesc cuvintele invers, ca un cod între prieteni..nu se mai joacă de-a scoala ,de-a piaţa , de-a familia , neputând fi atât de inventivi cu lucruri atât de mărunte şi puţine….nu îşi mai formează trupe de dans, de cântat…cu”coregrafii” şi “cântece” proprii…Eu aveam una, se numea “Fetele Sudului” ; acum pare pueril, dar atunci chiar credeam în aşa ceva…făceam afişe şi le lipeam pe scări ca să ne facem “cunoscute”:)
Sunt jocuri ale copilăriei care ne-au ajutat să ne formăm ca oameni, să devenim ceea ce suntem azi. De fapt, ne-au umanizat, nu ca săracii copii din ziua de azi ce par “automatizaţi”.Iată o listă cu jocurile care mi-au făcut copilăria frumoasă si demn de amintit…cu urme de regret însă…
Şotron- cand mai văd cate un şotron desenat azi , parca nu îmi vine a crede.Păcat că a devenit prea plictisitor pentru fetiţele din ziua de azi.
Flori, fete si băieţi .Cu stupoare, am auzit de o variantă updatată.. “ Flori ,Fete sau Băieți .. mașini, fotbaliști sau maneliști”.
1,2,3 la perete stai!
Topogane ,leagăne sau roata , sau pe bara de bătut covoare de la care făceam băşici în mâini…
Cuburile (lego), Sticluta cu otrava, Coarda
Remi - dar nu online, ci faţă în faţă;fiind mai mulţi , aşteptam să piardă unu ca să îi luăm locul
Cazemata.Ce frumoase erau iernile altădată, ce frumos ningea şi cât ne bucuram de o zăpadă abundentă ce ne permitea să ne facem adevărate “fortăreţe” de joacă …era un adevărat joc de acţiune, de apărare ,de strategie…numai că la noi ,totul era real.
Telefonul fără fir,Maţele încurcate,Lapte gros
Ţară, ţară vrem ostaşi!, De-a v-aţi ascunselea
Batista parfumată, Cireşica, Fripta, O, poni, poni, Venim şi suntem, Uliii şi porumbeii ,Măgăruşul
Elasticul, Stop!Verde, Castel, Călcata,Ţomapan
Raţele şi vânâtorii, Baba oarba,Ţarile
Frunza. Unul dintre preferatele mele.
Pac pac cu cornete de hartie suflate prin ţeavă .
Bambilici .Tenis cu piciorul - şoseaua era a noastrş şi eram chiar nervoşi când jocul ne era întrerupt de câte o maşină ce trecea pe stradă…acum şoseaua e a maşinilor parcate .
Macao, Popa-prostu’, Păcălici, Şeptica, Killer,Război.
Iesi-Iesi- un adevărat counter strike din ziua de azi, jucat pe calculator..
Având în vedere că am depănat amintiri din copilărie, nu aveam cum să nu amintesc de inconfundabila gumă Turbo şi de abţibildurile ei celebre.

mihai constantinescu - o lume minunata



Carmen Trandafir - Micul meu univers



Copilaria noastra vs copilaria voastra



Pepe-NEBUNIIIIIIIIIII DIN COPILARIE


marți, 10 mai 2011

Mi-e dor de-o zi insorita si colorata!



Imi lipsesc zilele insorite, cu cer senin si adieri calde!

Totul se schimba atat de usor, de la secunda la secunda.Acum este o aparenta zi frumoasa, iar in urmatoarele minute totul devine intunecat!
Este o stare apasatoare, o stare de plumb, totul devine gri si rece !
Vreau putina culoare in tot acest gri !

2 piese noi ce-mi plac mult

Guess Who - Oriunde te duci / Stiu deja





miercuri, 30 martie 2011

Sah Mat




Viaţa ca o tablă de şah.

Pe zi ce trece văd viaţa ca pe o luptă de supravieţuire.Ca pe o luptă cu multe capcane, pe care nu le poate evita oricine.Sunt din ce in ce mai mulţi oameni vulnerabili, care, prinşi în „labirintul” vieţii, nu pot găsi „ieşirea” şi cad în acele capcane, pierzând uşor, sau nu, lupta cu viaţa.
Şi nu pierd lupta pentru că sunt slabi sau pentru că renunţă prea uşor să lupte, ci pentru că au nenorocul de a cădea în „plasa”vieţii şi pentru că fac nişte „paşi” , neştiind ce drum anume îi aşteaptă.
Sunt destule persoane care sunt foarte vigilente şi care îşi calculează fiecare pas în viaţă.Uneori, sunt şi foarte naive, pentru că au impresia că pot „păcăli” viaţa, destinul şi cad în propria plasă.
Sau sunt la fel de multe persoane care trăiesc clipa prezentă mereu şi păşesc în viaţă, fără să se ghideze după reguli.Păşesc fără să stea foarte mult pe gânduri şi care se gândesc la consecinţe doar foarte puţin.
Aceştia păşesc normal.Şi trăiesc aşa până cad sau nu în capcane ale vieţii.Supravieţuiesc sau nu.

Obstacolele sunt din ce în ce mai multe.Poţi să ai o boală gravă, să ţi se întâmple accidente de maşină, în care mori cu vină sau fără vină, ai parte de depresii care te fac să iei decizii gresite, întâlneşti oameni care te fac să suferi gratuit, de pe urma cărora îţi revii sau nu,depinde cât poate îndura fiecare, cei dragi dispar prea devreme de lângă tine, eşti ocolit de noroc în tot ceea ce faci, nu ai parte de acele realizări care să te împlinească.
Toate fac parte din viaţă şi sunt încercări la care suntem supuşi cu voia noastră sau nu, dar din care ,de cele mai multe ori avem atât de multe de învăţat.Sunt întâmplările care ne fac să devenim OAMENI, care ne scot în evidenţă SUFLETUL.
Păcat că aceste lucruri rele sunt din ce în ce mai multe şi mai prezente în viaţa noastră şi păcat că, în unele cazuri nu mai putem vedea şi lucrurile bune, chiar dacă sunt mai mărunte şi mai rare.Toate aceste lucruri ne fac să uităm să ne bucurăm de viaţă.

Suntem salvatori cu fiecare zi pe care o petrecem şi în care reuşim să ne „strecurăm” printre chestiile rele.Sau suntem doar norocoşi.Sau poate soarta încă nu a avut de-a face cu noi.Un lucru e cert.Totul se poate schimba de la o clipă la alta.
După părerea mea, toate lucrurile se întâmplă atunci când trebuie.Iar dacă spune cineva că cele rele niciodată nu ar trebuie să se întâmple, se înşală.
Din aceste rele învăţăm cele mai bune lucruri, poate doar că, uneori, prea târziu : învăţăm să apreciem viaţa, să nu ne mai batem joc de ea, învăţăm să-i apreciem pe cei de lângă noi mai mult şi să evităm să-i preţuim atunci când îi pierdem sau când ei dispar, să ne simţim norocoşi cu fiecare zi petrecută alături de părinţi, fraţi, prieteni, să ne simţim norocoşi şi că avem pe cineva drag care îşi aminteşte de noi, să vedem iubirea peste tot şi să o regăsim doar în cei ce o merită şi în cele din urmă să realizăm că REALIZAREA CEA MAI MARE A TA ESTE VIAŢA!

Viaţa este doar o tablă de sah, cu mişcări gândite dinainte de cineva, cu regulile ei, cu condiţiile ei si cu participanţii ei la joc.
Poate uneori suntem doar nişte simplii pioni, dar nu se stie niciodată, cum din nişte simplii pioni ajungem să fim TOTUL şi mai presus de oricine!
Deci să nu ne jucăm cu viaţa!Pentru că oricând ne poate face ŞAH MAT!


opus - live is life




Meravigliosa Creatura

sâmbătă, 9 iulie 2011

„România, mă iroseşti!”





Deşi astăzi am un motiv să fiu iar mândra că sunt româncă, datorită lui Lucian Bute, care ne-a mai oferit încă o bucurie, totuşi cele scrise mai jos fac parte din categoria”De ce să nu iubesc România, ţara tutoror posibilităţilor imposibile?”
Am folosit persoana I, singular, dar nu fac referire la mine strict, ci la tânărul din ţara asta.

„România, mă iroseşti!”

Cam acesta este apelul disperat al tinerilor din România. Poate că acest strigăt ar trebuie să fie o alarmă pentru cei care „conduc” ţara. Dar ei sunt atât de surzi, imuni, nepăsători şi lipsiţi de reacţie. Ce „modele” de „ne-urmat” avem!
Aud tot mai mulţi tineri, bătrâni spunând că „nu mai e de trăit în această ţară!”. Auzind atât de des, şi de la oameni din ce în ce mai dezamgiţi, mai trişti, mai nesiguri pe ziua de mâine, sau mai puţin siguri pe orice, stau şi mă gândesc, cu teamă recunosc, ce mă va aştepta pe viitor.
Pe mine, tânărul care vrea să-şi facă un rost în viaţă, care vrea să se realizeze.Care are aspiraţii şi care cu o naivitate specifică vârstei, crede că poate ajunge SUS.

E deprimant să văd cum, fără nicio remuşcare, tinerilor le sunt rupte aripile şi cum nu li se dau şanse. Şi se pierd atât de multe talente, care nu reuşesc să supravieţuiască printre atâta iprocrizie, demagogie, nedreptate, umilinţă, non valoare, corupţie. Singura consolare a lor poate fi doar vorba” nu te-ai născut în locul potrivit”.
Văd cum oamenilor le sunt clătinate vieţile zilnic, văd oameni care nu au siguranţa locului de muncă, văd frustrarea, neputinţa, disperarea celor care nu mai au cum să-şi întreţină familiile, văd încercările disperate şi umilinţa unora care fac orice pentru un venit, nemaicontând nicio pregătire.
Mă izbesc de acest clişeu obositor de enervant „ dacă ai pile, poţi.
Dar chiar nu se mai poate face diferenţa între un „măscărici pilos” şi un om care chiar merită o şansă? ...”. Dacă ai un talent înnăscut, cred că nu îţi trebuie nici diplomă, nici experienţă, ci doar ŞANSĂ.
În ţara asta degeaba înveţi ceea ce îţi place, degeaba te chinui să te perfecţionezi în domeniul în care te pricepi, pentru că în cele din urmă vei ajunge să faci ce se nimereşte, ce apuci, dacă nu vrei să mori de foame.

Nu am ascuns niciodată faptul că, dacă aş avea o şansă bună, aş pleca din această ţară, condusă de oameni falşi, puşi parcă pe „uciderea visurilor tinerilor”. O ţară lipsită de perspectivă. O ţară în care trebuie să te mulţumeşti cu puţin sau cu resturi.
Aş pleca fără ezitare. Aici mă chinui în zadar. Acolo, sunt convinsă că mă voi chinui, dar măcar nu o voi face gratis.
Sunt convinsă că nu vor veni timpuri mai bune, pentru noi tinerii, sunt convinsă că vom fi umiliţi şi pe viitor şi că nu ni se vor da motive pentru a ne face să credem că AVEM O ŞANSĂ.
Neputinţa aceasta de a avea un trai decent...( iar prin „decent” mă refer să nu mori de foame, pentru că şi asta e un lux) îi împinge pe mulţi să ia decizii disperate. Pentru că ţara îi pune la pământ.”Cei ce ne conduc” îi ingenunchează. Îi umilesc profund. Îi jecmănesc. Le pun „taxa pe viaţă”, la care din ce în ce mai mulţi, rămân cu „restanţă” şi renunţă.
Pentru că nu mai e de trăit în această ţară. Şi zilnic văd cazuri dastea, oamenii ăştia trişti, neputincioşi...cum poti fi optimistă în privinţa viitorului? Pot să sper în şansa tinerilor? Pot să sper că vom avea parte şi de ceva corect? Sau să mă rog să se ivească şansa aceea să plec din ţara asta, fără să stau pe gânduri?

Morometii - Romania Trezeste-te


vineri, 24 iunie 2011

Eu iubesc România pentru...




De ce iubesc România? Deşi mi-ar fi mai uşor probabil să răspund la varianta negativă a acestei întrebări, voi încerca totuşi să enumăr şi câteva argumente pentru care, încă mai iubesc România.Voi aminti oameni cu care mă mândresc. Oameni pe care, azi nu-i mai zăresc, sau sunt din ce în ce mai rari. Trebuie să recunosc că cei pe care îi amintesc, în cea mai mare parte, AU FĂCUT ceva cu care eu mă mândresc...şi rar mai apar nume care ÎNCĂ FAC.

Eu iubesc România pentru :

Nadia Comaneci - „Zeiţa de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este câştigătoare a cinci medalii olimpice de aur.




Ion Tiriac - În 1970, a câştigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros şi numeroase alte turnee.


Ilie Nastase - este un fost jucător profesionist de tenis de câmp, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 şi 1973. Alături de Ion Ţiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 şi 1972.


Ivan Patzaichin - fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint.



Iolanda Balaş - campioană care a dominat proba de săritura în înălţime timp de un deceniu.



Doina Melinte - a cucerit aurul olimpic la proba de 800 de metri si argintul la 1.500 de metri la Jocurile Olimpice de Vara de la Los Angeles din 1984.




Ghiţă Mureşan - singurul baschetbalist român care se poate mândri cu o istorie în NBA.

Gheorghe Hagi - supranumit Regele fotbalului românesc şi Maradona din Carpaţi. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei României cu 35 de goluri înscrise.



Helmuth Duckadam - supranumit „Eroul de la Sevilla”.




Andreea Răducan
Simona Amânar - A obţinut 7 medalii olimpice şi 10 medalii la campionatele mondiale de gimnastică şi a câştigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive.
Maria Olaru



Lavinia Miloşevici


Gina Gogean

Cătălina Ponor


Sandra Izbaşa

Lucian Bute


Elisabeta Lipă


Mihai Leu


Lia Manoliu - atletă româncă, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 şi cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 şi la Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului.


Nicolae Dobrin - cunoscut şi ca Gâscanul sau Prinţul din Trivale, a fost un fotbalist şi antrenor român de fotbal.


Octavian Bellu şi Mariana Bitang

luni, 6 iunie 2011

Sunt un fluture venit din amintire



Sunt un fluture venit din amintire
Ce încă mai aşteaptă, cu speranţă
Ca să mai simtă acef fior, acea trăire
Ce te înalţă şi-ţi dă un sens în viaţă.
DA!Azi vreau ca să iubesc din nou!
Să ştiu că am ceva numai al meu
Să ştiu că am ceva ce-mi aparţine
Să ştiu că El m-aşteaptă, iubitul meu
Că-i împlinit, că m-a ales pe mine.
............................................................
Şi ne-am jurat iubire, am făcut legământ
Că ochii lui vor fi şi ochii mei
Că aşa iubire nu va mai fi pe pământ
Iar eu voi fi cea mai împlinită-ntre femei.
Îţi voi cînta iubirea în fiece cuvânt
Şi voi zbura alături de fiinţa ta
Te voi urma în orice gând
Şi în vise vom visa, tot de iubirea ta şi-a mea.
.............................................................................
Sunt un fluture venit din amintirea
Unei iubiri, cea fost şi va ramâne
Mereu în inima mea.

Roxette - Bring me down to my knees


joi, 19 mai 2011

Copilărind printre vise

Când eşti copil, vrei să fii mare, iar când eşti mare ..nu prea mai poţi fi copil.


Sunt norocoasă să mă număr printre cei din generaţia care au prins ultimul tren spre lumea unei copilării aparte, cu farmecul bucuriei venirii vacanţei de vară , cu copii cu obrajii roşii de la atâta joacă, cu nevinovăţia acelor vremuri. Sunt un adult care a făcut parte din acea –“generaţie cu cheia la gât”.
Când eram copii, ne strângeam atât de mulţi în faţa blocului, unde timpul trecea fără să ne dăm seama. Blocul era înconjurat de suflete nevinovate, de ţipete, chicoteli, gălagie. Azi când ies din bloc, pe aceleaşi străzi, e linişte.Şi pustiu.Nici urmă de vreun copil.E aceiaşi stradă, “neînsufleţită” parcă.Copiii din ziua de azi nu mai ştiu să fie copii cu adevărat.Uită să se bucure de lucrurile mărunte ce altădată , noua ne aduceau atâta satisfacţie.
Cât de deprimant este faptul că azi copiii pot sta toată ziua în casă,”jucându –se singuri”, în faţa calculatorului? Noi, atunci, de tot ce aveam nevoie era doar de o zi mai luuuuungăăăăă ; de restul ne ocupam fără probleme. Azi copiii se maturizează brusc.
Cine avea nevoie de reţele de socilaizare când era ditamai gaşca în faţa blocului? Când vroiai să iei legătura cu prietenii, nu le lasăi mesaje offline pe mess, sau pe facebook , ci mergeai la uşă direct.Acum totul e atat de static.Acum toţi au devenit atât de comozi. Acum totul e superficial.
Acum copiii nu mai au genunchii juliţi sau hainele pline de praf, nu se mai joacă în zăpadă până se udă la piele, nu se mai aleargă unii pe ceilalţi în ploaie…. Nu se mai joacă cu sania trasă de băieţi, nu mai fac derdeluşuri lungi şi “îngrijite” cu apă să fie cât mai lucioase…nu se mai stropesc cu pistoale cu apă sau pur şi simplu cu sticle cu dopuri găurite…nu mai vorbesc limba păsărească, nu mai citesc cuvintele invers, ca un cod între prieteni..nu se mai joacă de-a scoala ,de-a piaţa , de-a familia , neputând fi atât de inventivi cu lucruri atât de mărunte şi puţine….nu îşi mai formează trupe de dans, de cântat…cu”coregrafii” şi “cântece” proprii…Eu aveam una, se numea “Fetele Sudului” ; acum pare pueril, dar atunci chiar credeam în aşa ceva…făceam afişe şi le lipeam pe scări ca să ne facem “cunoscute”:)
Sunt jocuri ale copilăriei care ne-au ajutat să ne formăm ca oameni, să devenim ceea ce suntem azi. De fapt, ne-au umanizat, nu ca săracii copii din ziua de azi ce par “automatizaţi”.Iată o listă cu jocurile care mi-au făcut copilăria frumoasă si demn de amintit…cu urme de regret însă…
Şotron- cand mai văd cate un şotron desenat azi , parca nu îmi vine a crede.Păcat că a devenit prea plictisitor pentru fetiţele din ziua de azi.
Flori, fete si băieţi .Cu stupoare, am auzit de o variantă updatată.. “ Flori ,Fete sau Băieți .. mașini, fotbaliști sau maneliști”.
1,2,3 la perete stai!
Topogane ,leagăne sau roata , sau pe bara de bătut covoare de la care făceam băşici în mâini…
Cuburile (lego), Sticluta cu otrava, Coarda
Remi - dar nu online, ci faţă în faţă;fiind mai mulţi , aşteptam să piardă unu ca să îi luăm locul
Cazemata.Ce frumoase erau iernile altădată, ce frumos ningea şi cât ne bucuram de o zăpadă abundentă ce ne permitea să ne facem adevărate “fortăreţe” de joacă …era un adevărat joc de acţiune, de apărare ,de strategie…numai că la noi ,totul era real.
Telefonul fără fir,Maţele încurcate,Lapte gros
Ţară, ţară vrem ostaşi!, De-a v-aţi ascunselea
Batista parfumată, Cireşica, Fripta, O, poni, poni, Venim şi suntem, Uliii şi porumbeii ,Măgăruşul
Elasticul, Stop!Verde, Castel, Călcata,Ţomapan
Raţele şi vânâtorii, Baba oarba,Ţarile
Frunza. Unul dintre preferatele mele.
Pac pac cu cornete de hartie suflate prin ţeavă .
Bambilici .Tenis cu piciorul - şoseaua era a noastrş şi eram chiar nervoşi când jocul ne era întrerupt de câte o maşină ce trecea pe stradă…acum şoseaua e a maşinilor parcate .
Macao, Popa-prostu’, Păcălici, Şeptica, Killer,Război.
Iesi-Iesi- un adevărat counter strike din ziua de azi, jucat pe calculator..
Având în vedere că am depănat amintiri din copilărie, nu aveam cum să nu amintesc de inconfundabila gumă Turbo şi de abţibildurile ei celebre.

mihai constantinescu - o lume minunata



Carmen Trandafir - Micul meu univers



Copilaria noastra vs copilaria voastra



Pepe-NEBUNIIIIIIIIIII DIN COPILARIE


marți, 10 mai 2011

Mi-e dor de-o zi insorita si colorata!



Imi lipsesc zilele insorite, cu cer senin si adieri calde!

Totul se schimba atat de usor, de la secunda la secunda.Acum este o aparenta zi frumoasa, iar in urmatoarele minute totul devine intunecat!
Este o stare apasatoare, o stare de plumb, totul devine gri si rece !
Vreau putina culoare in tot acest gri !

2 piese noi ce-mi plac mult

Guess Who - Oriunde te duci / Stiu deja





miercuri, 30 martie 2011

Sah Mat




Viaţa ca o tablă de şah.

Pe zi ce trece văd viaţa ca pe o luptă de supravieţuire.Ca pe o luptă cu multe capcane, pe care nu le poate evita oricine.Sunt din ce in ce mai mulţi oameni vulnerabili, care, prinşi în „labirintul” vieţii, nu pot găsi „ieşirea” şi cad în acele capcane, pierzând uşor, sau nu, lupta cu viaţa.
Şi nu pierd lupta pentru că sunt slabi sau pentru că renunţă prea uşor să lupte, ci pentru că au nenorocul de a cădea în „plasa”vieţii şi pentru că fac nişte „paşi” , neştiind ce drum anume îi aşteaptă.
Sunt destule persoane care sunt foarte vigilente şi care îşi calculează fiecare pas în viaţă.Uneori, sunt şi foarte naive, pentru că au impresia că pot „păcăli” viaţa, destinul şi cad în propria plasă.
Sau sunt la fel de multe persoane care trăiesc clipa prezentă mereu şi păşesc în viaţă, fără să se ghideze după reguli.Păşesc fără să stea foarte mult pe gânduri şi care se gândesc la consecinţe doar foarte puţin.
Aceştia păşesc normal.Şi trăiesc aşa până cad sau nu în capcane ale vieţii.Supravieţuiesc sau nu.

Obstacolele sunt din ce în ce mai multe.Poţi să ai o boală gravă, să ţi se întâmple accidente de maşină, în care mori cu vină sau fără vină, ai parte de depresii care te fac să iei decizii gresite, întâlneşti oameni care te fac să suferi gratuit, de pe urma cărora îţi revii sau nu,depinde cât poate îndura fiecare, cei dragi dispar prea devreme de lângă tine, eşti ocolit de noroc în tot ceea ce faci, nu ai parte de acele realizări care să te împlinească.
Toate fac parte din viaţă şi sunt încercări la care suntem supuşi cu voia noastră sau nu, dar din care ,de cele mai multe ori avem atât de multe de învăţat.Sunt întâmplările care ne fac să devenim OAMENI, care ne scot în evidenţă SUFLETUL.
Păcat că aceste lucruri rele sunt din ce în ce mai multe şi mai prezente în viaţa noastră şi păcat că, în unele cazuri nu mai putem vedea şi lucrurile bune, chiar dacă sunt mai mărunte şi mai rare.Toate aceste lucruri ne fac să uităm să ne bucurăm de viaţă.

Suntem salvatori cu fiecare zi pe care o petrecem şi în care reuşim să ne „strecurăm” printre chestiile rele.Sau suntem doar norocoşi.Sau poate soarta încă nu a avut de-a face cu noi.Un lucru e cert.Totul se poate schimba de la o clipă la alta.
După părerea mea, toate lucrurile se întâmplă atunci când trebuie.Iar dacă spune cineva că cele rele niciodată nu ar trebuie să se întâmple, se înşală.
Din aceste rele învăţăm cele mai bune lucruri, poate doar că, uneori, prea târziu : învăţăm să apreciem viaţa, să nu ne mai batem joc de ea, învăţăm să-i apreciem pe cei de lângă noi mai mult şi să evităm să-i preţuim atunci când îi pierdem sau când ei dispar, să ne simţim norocoşi cu fiecare zi petrecută alături de părinţi, fraţi, prieteni, să ne simţim norocoşi şi că avem pe cineva drag care îşi aminteşte de noi, să vedem iubirea peste tot şi să o regăsim doar în cei ce o merită şi în cele din urmă să realizăm că REALIZAREA CEA MAI MARE A TA ESTE VIAŢA!

Viaţa este doar o tablă de sah, cu mişcări gândite dinainte de cineva, cu regulile ei, cu condiţiile ei si cu participanţii ei la joc.
Poate uneori suntem doar nişte simplii pioni, dar nu se stie niciodată, cum din nişte simplii pioni ajungem să fim TOTUL şi mai presus de oricine!
Deci să nu ne jucăm cu viaţa!Pentru că oricând ne poate face ŞAH MAT!


opus - live is life




Meravigliosa Creatura