Am ajuns sa spun “te regret” dupa ce te-am lasat sa pleci.
Si stii ce regret cel mai mult?ca am ajuns sa regret asta.Nu am vrut sa fac nimic pentru a ajunge sa ne iubim unul pe celalalt, mai presus de tot ,mai presus de oricine.
Am facut ,in schimb,totul pentru a te indeparta de mine,pentru a nu permite sa te apropii de sufletul meu, pentru a nu-ti da o sansa.
Si stii ce e ciudat?Chiar si asa mi-ai fost alaturi, mi-ai fost fidel si mai ales ai facut tot ceea ce eu nu faceam. Soarta se incapatana sa ma faca sa deschid ochii,dar pe zi ce trecea, eu vedeam din ce in ce mai putin.
Mi-ai aratat si mi-ai dat iubirea ta. Asa cum ai stiut tu.
Nu aveam cum sa te iubesc, pentru ca mi-am impus sa nu se intample asta : sa nu am incredere din nou intr-un sentiment, ce mai tarziu mi-ar fi fost tradat.
Tu nu aveai vina.Tu doar ai incercat sa ma accepti asa cum sunt sunt. Eu ?nici nu am vrut sa incerc.
Si in ziua aceea ….te-am lasat atat de usor, atat de banal, atat de absurd….atat de nemilos …sa pleci.
De fapt, nu sa pleci, pentru ca tu nu ti-ai dorit asta, ba din contra, chiar si asa ai fi vrut sa ramai.
M-am comportat ca si cum n-ai fi existat. Ca si cum ai fi fost un strain.
Cine ar fi crezut ca peste un timp voi ajunge sa te regret? Si sa ma chinuie alegerea mea? Si sa ma bucure toate lucrurile pe care le faceam impreuna,dar care atunci pentru mine nu aveau nici cea mai mica importanta?
Acum mi-e dor si de un scurt telefon, in care ma abordai zambitor si simplu cu un “Ce faci domnisoara?”
Amintirile cu tine, despre noi sunt atat de valoroase, chiar daca azi nu le mai retraim in doi. Chiar daca nu mai avem cum sa facem altele impreuna.
Nici nu ai idée ca ma gandesc la tine.Nu am crezut niciodata ca vei ajunge sa-mi intri in suflet, abia atunci cand nu voi mai fi cu tine. Sau poate intrai subtil si fara ca eu sa realizez, cu fiecare sarut, cu fiecare clipa petrecuta cum doar noi doi o stiam.
E ciudat. E dureros. Parca soarta imi da o palma. O accept.O merit. Si traiesc cu tine din amintiri.
E greu sa traiesc in urma ta.
In mine curg doar amintiri din toamna aceea, toamna noastra. Ai facut-o sa aiba culorile mai intense, ai facut sa nu simt vantul aspru, ploaia ma mangaia, iar frigul…nici nu-mi era frig cu tine.
Acum e toamna iar. Nu ma mai bucur nici de culori, nici de ploaie si …tremur de dor.
